Doar 40% dintre firmele din India au tinte de reducere a emisiilor

Companiile de top din India nu sunt presate de actionariat sa ia masuri pentru combaterea schimbarilor climatice, doar 40% dintre acestea avand obiective voluntare de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, informeaza Reuters. VEZI STUDIUL

Un sondaj realizat de consultantii KPMG printre 70 de CEO din India arata ca aspectul de mediu al companiilor lor inseamna doar respectarea reglementarilor, acestia lasand leadership-ul in combaterea schimbarilor climatice in seama guvernului.

Sondajul include companii din domeniile energie, auto, petrol, ciment si constructii.

83% dintre firme au spus ca au implementat o strategie clara pentru reducerea emisiilor sau sunt in stadiul de dezvoltare a unui astfel de plan. Sondajul arata, insa, ca intentiile nu se potrivesc cu actiunile.

"Doar bunele intentii cu privire la aspectul de mediu nu sunt suficiente. Ce este necesar este un plan structurat si masurabil", a declarat Arvind Mahajan, reprezentant KPMG.

Daca firmele din tarile dezvoltate si-au masurat deja amprenta de carbon si si-au stabilit obiective de reducere a emisiilor pentru urmatorii 5-10 ani, in India doar 41% dintre companii au tinte de reducere a emiilor pentru anul 2010. Aproximativ 38% dintre companii nu au asemenea obiective.

De asemenea, masurile luate de companiile din India pentru a reduce emisiile sunt de mica amploare, precum folosirea de aparate eficiente energetic, si nu sunt masuri mari precum asigurarea ca lantul lor de furnizare cuprinde firme prietenoase cu mediul.

Noul plan climatic al Indiei se axeaza pe energii regenerabile, dar nu prevede limite de emisii, intrucat are nevoie sa foloseasca energie pentru a-si scoate populatia din saracie. Un alt argument al Indiei este faptul ca emisiile pe cap de locuitor sunt doar o fractiune a celor din tarile dezvoltate.

India, care are o crestere economica de 8-9% anual in ultimii ani, este responsabila pentru aproximativ 4% din emisiile globale.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri