Divorturile afecteaza mediul inconjurator

Divorturile au un impact negativ asupra mediului, arata un studiu recent realizat de cercetatorii de la Universitatea din Michigan, SUA, informeaza Herald Sun. Explicatia este ca, prin separarea cuplului, cresc consumul si, implicit, cheltuielile.

„De obicei, divortul determina separarea celor doi parteneri in doua gospodarii diferite, lucru care genereaza o risipa de pamant, materiale de constructii sau resurse ca apa si energia”, potrivit studiului. In Statele Unite, rata divorturilor a crescut de la 5% in 1997, la 15% in anul 2000. In 2005, persoanele divortate din SUA au consumat individual, in gospodariile lor, cu 56% mai multa electricitate si apa decat cuplurile casatorite si au folosit, de persoana, cu 61% mai multe resurse fata de cantitatea consumata inaintea separarii de partener.

Studiul mai arata ca daca proprietarii divortati ar gestiona resursele cu aceeasi eficienta ca partenerii casatoriti, in SUA ar fi economisiti mai mult de 73 miliarde de kw de electricitate pe ora si 627 miliarde galoane de apa.

„Din cauza unui consum mai mare de persoana, un individ divortat poate genera, in gospodaria sa, si o cantitate mai mare de deseuri poluante, solide sau lichide, si de gaze cu efect de sera care contribuie la accelerarea schimbarilor climatice si la distrugerea biodiversitatii”, au spus cercetatorii.

Foto: kudika.ro

spot_img

Ultimele știri