Interviu de Raul Cazan
In ceea ce priveste tranzactiile cu emisii de carbon de la noi, marea problema este gradul redus de sofisticare a pietei, o bariera culturala si oranizationala cu care, in mod legitim, se confrunta companiile romanesti. Intr-o discutie cu "Green Report", brokerul de credite de carbon Daniel R. Butler ne spune ca firmele trebuie sa inteleaga faptul ca intreaga schema a comercializarii carbonului a fost impinsa inainte de cel mai puternic lobby din lume, piata financiara, iar multi oameni din clasa de mijloc, actionari, au de castigat. Adica, problema incalzirii globale a fost adusa in piata globala capitalista. Marile multinationale sau bancile au vazut profitul pe aceasta piata si, astfel, au facut schema schimbului de emisii functionala. In final, comercializarea emisiilor reprezinta dreptul trasferabil al unei persoane juridice de a fuma.
Ce face compania Wallich&Matthes in estul Europei?
Compania noastra comercializeaza instrumente financiare precum obligatiuni sau depozite de valuta. Fiind un astfel de jucator pe piata financiara, Wallich&Matthes este cumparator si vanzator de credite de emisii de carbon. Cumparam bonificatii pentru emisii de carbon de la companii locale din estul Europei si le vindem companiilor din vestul continentului. Multe companii estice au surplusuri de bonificatii ale emisiilor de gaze cu efect de sera. Treaba noastra este sa mergem la astfel de companii virtual vanzatoare si sa le convingem sa cedeze contra cost bonificatiile primite de la guvern. Evident, facem chestia asta pentru bani, adica percepem o taxa ce reiese din cumpararea unei bonificatii cu 21,05 euro si vinderea acesteia cu 21,10 euro.
Ce se intampla sau cum estimati ca se va misca piata cotelor de carbon in estul Uniunii Europene in direct raport cu Europa Occidentala?
Ceea ce am invatat de la clientii nostri din Slovacia, Cehia si Ungaria este ca firmele din aceste tari intampina mari greutati in urma intrarii pe piata Europei Occidentale. Cu alte cuvinte, chiar daca marea schema a schimbului de bonificatii privind emisiile de carbon este o intreprindere nobila, ea ridica dificultati atunci cand companiile din est se lovesc de bariere le de credit, de acces sau de lipsa unei experiente si culturi in astfel de schimburi. Exista jucatori foarte mari pe piata Europei de Est care stiu insa foarte bine cum functioneaza schema. CEZ, gigantul energetic ceh, este activ si in Romania, incearca sa achizitioneze diferite sisteme de distributie si generare a energiei, iar, odata cu acestea, si cote de carbon.
Incepand cu 28 februarie 2008, aceste emisii vor fi obiect al comertului, insa companiile vor putea sa profite de bonificatii abia catre sfarsitul lunii aprilie. Cele mai multe companii din estul continentului au bonificatii in surplus, insa nu atat de multe cat au avut in faza precedenta. Oricum, acest surplus va trebui sa fie vandut pe piata europeana. Mai mult, daca aceste companii sunt ineficiente, adica daca functioneaza la o capacitate de 25% eficienta energetica, vor avea 75% bonificatii bune de vandut. De asemenea, daca aceste companii nu lu creaza la capacitate maxima vor avea si mai multe bonificatii de vanzare.
Care este, pana la urma, avantajul vanzarii acestor bonificatii?
Mare. Aceste bonificatii pot fi folosite pentru demararea lucrarilor de renovare a instalatiilor si vor face companiile locale mai eficiente. Noi iesim pe piata locala ori nationala si incercam sa intermediem vanzarea bonificatiilor odata cu prezentarea avantajelor competitionale pentru organizatia locala. Poate ca sunt cam cinic, insa suntem printre primii intermediari de acest tip care vin in Romania. Dincolo de avantaje, va spun ca exista si riscul ca preturile bonificatiilor sa scada in mod precipitat, asa cum s-a intamplat in prima faza a schimburilor din Europa Occidentala.
Cine sau ce determina variatia preturilor?
Variatia preturilor este o mare problema. In mod normal, preturile bonificatiilor sunt influentate de pretul energiei pentru ca este legat de preturile petrolului, gazelor naturale, carbunilor ori electricitatii, in general. Cu toate acestea, cel mai mare driver al variatiei pretului sunt politicile publice. Acum, Natiunile Unite si Comisia Europeana au declarat, in urma cu putin timp, ca s-ar putea ca unele credite sa nu poata fi transferate din Faza a doua in Faza a treia. Faza intai s-a incheiat in 2007. Daca creditele nu vor putea fi transferate de la o faza la alta ar insemna ca fondurile actuale, ce vor genera viitoarele credite, vor deveni in scurt timp aplatizate si fara valoare, va fi un soc mare pentru toata piata. Politicile statului se pot schimba, preturile energiei variaza, chiar si vremea poate afecta piata aceasta. Bonificatiile oferite de UE (EUA – European Union Allowances) sunt oferite acum tuturor celor 27 de state membre, insa prevederile Protocolului de la Kyoto se bazeaza pe transferabilitatea bonificatiilor la nivel global. Acestea for meaza Mecanismul Dezvoltarii Curate – CDM/JI (Clean Development Mechanism/Joint Implementation).
Un bun exemplu in acest sens este operatorul spaniol de energie Endesa, care are un deficit de credite ale carbonului. Compania vrea sa mearga in alte locuri de pe glob de unde poate sa achizitioneze mai ieftin si mai eficient certificate. Companiile se duc pana in India sau China ca sa cumpere si este normal sa faca asa; emisiile afecteaza intreaga planeta. Aceste credite obtinute din reducerea emisiilor din tari indepartate vor putea fi importate in Schema Europeana a Comercializarii Emisiilor. Aceste credite se compun din Unitati de Reducere a Emisiilor (ERU). Ceea ce se va intampla in viitor este ca, daca SUA, Australia si Noua Zeelanda vor fi parte in acest proces, aceste credite vor fi schimbate foarte mult la nivel global. Fiecare tara are o limita a emisiilor de carbon pe care poate sa le emita. Cu toate acestea, dincolo de limitele impuse la nivel interational, spre exemplu, Marea Britanie poate sa creeze un proiect de limitare a carbonului in India, ale carui credite sa fie cumparate de o companie din Australia. Cu alte cuvinte, daca o companie nu poate sa reduca emisiile de una singura va trebui sa o plateasca pe o alta sa reduca in locul ei. Evident exista inegalitati, si aceasta este singura problema a schimbului de credite de emisii.
Nu e si aici problema capitalismului global? Pana la urma, pestele mare, companiile occidentale, inoata impreuna cu pestele mic, firmele din est, in aceeasi apa.
Tarile din Europa de Vest au inceput mai devreme schimbul de credite ale carbonului, companii gigantice au intrat pe aceas ta piata exclusiv pentru bani. Nu ar fi pornit bine daca, de exemplu, Greenpeace ar fi aparut si ar fi zis: "Taxati-i pe cei bogati!". Dincolo de cinismul meu, mari companii sau bancile au vazut si profitul pe aceasta piata si, astfel, au facut schema schimbului de emisii functionala. Asadar, intreaga schema a fost impinsa inainte de cel mai puternic lobby din lume, piata financiara, si multi oameni din clasa de mijloc, actionari, au de castigat. Adica, problema incalzirii globale a fost adusa in piata globala capitalista.
In final, poti fi un sceptic, poti nega incalzirea globala. Urmarea pe termen lung a acestor schimburi va fi o mare economisire a energiei, si asta e ceva.
Atat de mult zgomot doar ca sa economisim ceva energie…Credeti in incalzirea globala?
Nu sunt o persoana tehnica, sunt doar un negustor care a lucrat pe Wall Street. Acum sunt un vanzator angro care cumpara din est si vinde in vest.
Cum estimati ca se vor misca Romania si companiile romanesti pe aceasta noua piata atat de inegala? Cum ajungeti la actorii romani din aceasta piata?
In Romania, marea problema este gradul redus de sofisticare a pietei. Cum am mai spus, creditul este o problema la fel de mare, precum si accesul la aceste piete. Nu vreau sa par un finantist occidental arogant, insa companiile din Romania trebuie educate. Acum, ele trebuie sa vada aceste credite cu ochi buni pentru ca le pot vinde foarte usor pe piata. Cu toate acestea, in viitorul apropiat, companiile romanesti vor trebui chiar sa reduca aceste emisii pentru ca vor primi tot mai putine credite. Asta este si ideea, de fapt: companiile isi reduc emisiile in timp si se retehnologizeaza pentru a deveni tot mai eficiente.
Grupul-tinta pentru noi, ca firma de brokeraj, nu este reprezentat de companiile in sine care sunt acoperite de Planul National de Alocare, ci de companii sau grupuri de investitie, intermediari financiari, pentru ca au cea mai ridicata rata a capitalului si sunt cel mai bine informati despre ceea ce se petrece pe piata romaneasca. Asta ca sa nu vorbim si despre contactele pe care astfel de grupuri le au. Totodata, companiile de audit de mediu care dezvolta proiecte in Romania, think-tank-uri, cercetatori care studiaza problemele de mediu in general si de reducere a emisiilor in special ale companiilor locale.
Pana la urma, chiar daca suna amuzant, comercializarea emisiilor este dreptul transferabil de a fuma.
Noi suntem membri ai PowerNext, care este primul furnizor de lichiditati pentru platforma Climex. Marile platforme de schimb, precum cea amintita, nu plac foarte mult est-europenilor, desi sunt un instrument pentru transparenta. Ele sunt foarte active, insa sunt piata baietilor mari. Firme precum Shell, British Petroleum, Deutsche Bank, Morgan Stanley urmaresc sa se implice tot mai mult pe piata carbonului, sa faca multe tranzactii.
Nu afecteaza aceasta implicare a marilor jucatori businessurile mici si mijlocii?
In orice economie, intreprinderile mici si mijlocii sunt tratate cel mai rau. Ele platesc intotdeauna cele mai mari taxe pe piata financiara daca vor sa imprumute bani sau sa emita obligatiuni. Motivul: volumul lor de business este scazut, au de-a face cu comisioane foarte mari. O companie mica va plati intotdeauna mai mult decat Deutsche Bank per actiune pentru ca e un jucator mai mic decat marea banca germana. Deci, si pentru mine, a merge la o companie atat de mica nu este prea profi tabil, as putea cere o taxa mai mare, dar este o problema intalnita in toata lumea capitalista.
Ce parghii de control are statul?
Orice stat semnatar al Protocolului de la Kyoto primeste cota sa de emisii, din care cam jumatate o va pasa industriilor poluatoare, iar cealalta jumatate o pastreaza in proprietate publica. Acestea sunt industria energetica, cea chimica si petroliera si cea metalurgica. Emisiile vin insa si de la automobile, si din multe alte locuri. Inca nu pot fi transferate drepturile de a emite persoanelor fizice posesoare de automobile sau unui crescator de vite care, vrand nevrand, emit enterogaze care contin metan.
Guvernele din Uniunea Europeana cumpara credite la fel cum o fac companiile, si asta va face si Guvernul Romaniei. Spre exemplu, acum, guvernul austriac cumpara credite de carbon de la companii din Republica Ceha pentru a putea atinge propria lor limita de emisii nationala in cadrul Schemei Europene de Schimb. Asta poate face statul, reducerea interna a emisiilor dupa ce intra ca actor pe piata emisiilor in scopul atingerii limitei de emisii impuse de UE. Intern, fiecare stat are un plan national de alocare, unde companiile se lupta si fac lobby astfel incat sa obtina cat mai multe credite. De obicei, in lupta aceasta castiga sectorul energetic pentru ca are cel mai puternic lobby.
