Cutremur de 7 grade in apropiere de Noua Zeelanda

Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs vineri in apropiere de Noua Zeelanda, a anuntat institutul american de geofizica, USGS, citat de CNN.

Cutremurul s-a produs la 56 de kilometri sud-est de orasul Christchurch, in Noua Zeelanda, potrivit USGS, care anuntase o magnitudine preliminara de 7,4 apoi de 7,2.

O replica avand magnitudinea de 5,7 s-a produs in apropierea epicentrului, 20 de minute mai tarziu, a anuntat USGS.

Cutremurul s-a produs sambata, ora 04.35 (vineri, 19.35 ora Romaniei), la o adancime de aproximativ opt kilometri.

Pentru moment nu au fost anuntate victime sau pagube materiale majore si nici nu a fost emisa alerta de tsunami, potrivit Centrului de avertizare in caz de tsunami in Pacific.

Totusi, Radio New Zealand a anuntat intreruperi de electricitate in Christchurch "din cauza pagubelor extinse de aici". Totodata, conductele de apa si sistemul de canalizare s-au fisurat, a declarat un purtator de cuvant al companiei de electricitate Orion.

"Au fost anuntate avarieri ale structurii caselor si geamuri sparte in Christchurch", anunta postul de radio.

Un barbat care se afla pe aeroportul international din Christchurch a declarat ca autoritatile au evacuat aerogara, adaugand ca a vazut pagube minore. Un manager al spitalului din Christchurch a afirmat ca sunt raniti si pagube dupa cutremur.

Mediafax

spot_img

Ultimele știri