Curentul: ONU da bani pentru proiecte de mediu implementate in Romania

Pana la 31 decembrie 2008, pot fi obtinute fonduri in suma de maximum 50.000 de dolari pentru proiecte de mediu dezvoltate cu finantare prin Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Proiectele trebuie sa se bazeze pe initiative si actiuni la nivelul comunitatilor locale si sa implice comunitatile in cat mai multe din stadiile proiectului, de la ideea de proiect si conceperea proiectului, pana la implementarea, monitorizarea si evaluarea acestuia.

Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare – Fondul Global de Mediu (GEF), prin programul de granturi mici pentru aplicantii din Romania, va oferi finantare pentru proiectele care vizeaza protectia mediului, reducerea saraciei si cresterea capacitatii locale de participare la luarea deciziilor, potrivit eufinantare.info. Domeniile tematice ale GEF sunt conservarea biodiversitatii, schimbarile climatice, apele internationale, managementul durabil al terenurilor si poluantii organici persistenti.

In cazul Romaniei au fost delimitate patru arii geografice, iar un proiect este eligibil daca vizeaza cel putin un domeniu GEF in cadrul zonelor geografice selectate. Primul areal cuprinde judetele Maramures, Bistrita Nasaud, Suceava, Neamt, Harghita, Mures, Cluj, Salaj, Bihor si Satu Mare, cel de al doilea judetele Galati, Braila, Tulcea si Constanta. Judetele Caras Severin, Mehedinti si Hunedoara au fost incluse in cea de a treia zona, iar Coridorul verde al Dunarii formeaza ultima arie selectata. Proiectele trebuie sa aiba o cofinantare de minim 35% din costurile totale, aceasta putand fi acoperita in numerar si in natura. Din totalul cofinantarii, se recomanda ca jumatate sa fie in numerar si jumatate in natura.

Pentru mai multe informatii vizitati Curentul

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri