Un numar de 350 de studenti si elevi vor curata sambata gradinile botanice din Bucuresti, Cluj si Craiova in cadrul programului civice "Curatenia de Toamna", organizat de Asociatia Team Work. Actiunea se va desfasura sub indrumarea personalului gradinilor botanice si a voluntarilor Team Work. Proiectul a inceput in 2006 in Gradina Botanica "Dimitrie Brandza" a Universitatii din Bucuresti.
Succesul de care s-a bucurat in randul participantilor a dus in 2007 la extinderea actiunii in Gradina Botanica "Alexandru Borza" a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, iar in iunie 2008 proiectul a inceput si in Gradina Botanica "Alexandru Buia" a Universitatii din Craiova. Curatenia de primavara si cea de toamna au reunit in editiile anterioare peste 950 de studenti si elevi de toate varstele.
Team Work este o organizatie nonguvernamentala ce are misiunea de a facilita acumularea de catre studenti, prin activitati de voluntariat, a experientei necesare incadrarii eficiente pe piata muncii. Organizatia isi propune promovarea in randul studentilor a unei atitudini pozitive fata de voluntariat si munca in echipa, inlesnirea contactului dintre studenti si mediul economic, valorificarea prin practica a cunostintelor teoretice ale studentilor.