Cronica Romana: Seniorii silviculturii romanesti, vajnici slujitori ai padurii

Padurea Seaca-Optasani din cadrul Directiei Silvice (DS) Slatina, cea mai valoroasa plantatie de garnita din estul Europei, a fost saptamana trecuta, gazda actiunii de plantat puieti rezervata seniorilor padurii romanesti. Alaturi de ei, reprezentanti ai pensionarilor silvici din Romania, au fost prezenti si subsecretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Gica Duta, directorul general Romsilva, Florian Muntean, si conducerea DS Slatina in frunte cu directorul acesteia, ing. Catalin Matei.

Din discutiile care s-au purtat dupa actiunea de plantare am putut remarca prioritatile pe care conducerea regiei si a MAPDR le au pentru acest an si chiar pentru urmatorii patru ani. Astfel, prin glasul subsecretarului Gica Duta am aflat ca prioritatea zero a momentului este cresterea fondului forestier national de la aproximativ 27% cat este in prezent, la 30% din suprafata tarii. O alta prioritate o reprezinta intarirea pazei fondului forestier prin atragerea jandarmeriei in aceasta actiune.

Printre cuvintele calduroase pe care le-a adresat celor prezenti, directorul general al Romsilva, ing Florian Muntean, si-a exprimat nemultumirea ca in ultima vreme padurile au devenit cea mai banoasa activitate imobiliara. Totodata a asigurat asistenta ca va continua sa fie acelasi slusbas al padurii care sa se mandreasca – atunci cand va face parte din randul pensionarilor – cu ceea ce lasa in urma sa.

O alta prioritate a conducerii regiei, potrivit directorului general adjunct, ing. Gheorghe Nichiforel – prezent, alaturi de cei mentionati mai sus, la manifestare – este refacerea unitatii corpului silvic si reasezarea valorilor din silvicultura intr-o ordine fireasca.

Manifestari pentru cresterea punctului de pensie

“Ne vom alatura celorlalte federatii de pensionari din Romania si vom participa, joi 26 martie a.c. la o mare manifestare de protest fata de nerespectarea legii care prevede ca punctul de pensie sa fie de cel putin 45% din salariul mediu brut pe economie”, sustine presedintele Asociatiei Pensionarilor Silvici din Romania, ing. Nicolae Florica.

Nemultumirea pensionarilor silvici si nu numai a lor, este ca din 2000 incoace, in ciuda promisiunilor guvernantilor, punctul de pensie nu a depasit 35-38% din salariul mediu pe economie. “La nivelul anului trecut acesta a fost de circa 34%, iar pentru 2009 s-a prognozat un nivel de 42,5% din salariul mediu brut pe economie si nu asa cum prevede legea la care fac referire”, a completat Nicolae Florica.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri