Campania „Strada, scoala si spital“ a debutat duminica la Realitatea TV. Subiectul primei emisiuni: podul de peste Sucevita, daramat de ape si refacut de sateni.
Transmisa din localitatea Marginea, judetul Suceava, prima editie a emisiunii „Strada, scoala si spital“ a readus in discutie un caz aparte: cel al podului de peste Sucevita. Pentru ca autoritatile au taraganat reconstructia podului luat de ape, satenii au decis sa-l refaca ei insisi, riscand inchisoarea. Iar povestea lor a fost prezentata in emisiunea realizata de Mihai Tatulici (foto) si difuzata de Realitatea TV duminica, de la 16.00 la 18.00.
Anul trecut, pe 27 iulie, din cauza inundatiilor din Bucovina, podul de peste Sucevita (DN17) a cedat. La vremea respectiva, satenilor li s-a promis refacerea acestuia pana la Craciun.
Termenul a expirat si nu s-a intamplat nimic, motiv pentru care oamenii au trecut la fapte. Pe 6 februarie, intr-o singura zi, si-au construit podul, fara a folosi vreun ban din bugetul local. Rezultatul: satenii au fost amenintati cu puscaria, iar la trei zile dupa, Directia Regionala de Drumuri si Poduri a propus autorizarea constructiei unui nou pod. Satenilor li s-a pus insa conditia sa darame constructia lor pentru a face loc noii lucrari. Oamenii au spus ca vor face acest lucru numai in momentul in care vor vedea grinzile turnate ale noului pod.
O alta „isprava“ a autoritatilor: de-abia in luna martie au asfaltat o bretea ocolitoare. Pana atunci, nori grei de praf acopereau casele mari si curate ale bucovinenilor din zona, iar primaria nu mai avea resurse sa ude tot timpul drumul pentru a mai linisti praful. Oamenii si masinile au circulat pe o constructie facuta fara autorizatie, dar care a legat din nou familiile intre ele, a redat circulatiei drumul catre una dintre cele mai frumoase zone turistice ale tarii – Bucovina. Odata cu disparitia podului, turismul a scazut drastic in zona, injumatatindu-se si jumatate din vanzarile de obiecte din ceramica neagra de Marginea.
Istoria constructiei
Pe 27 iulie 2008, podul a fost distrus de inundatii.
Pe 6 februarie 2009, satui de numarul petitiilor fara raspuns, satenii si-au construit podul.
Pe 9 februarie, Directia Regionala Drumuri si Poduri Iasi, speriata, se pare, de reactia satenilor, autorizeaza inceperea lucrarilor la un nou pod.
Pe 26 februarie are loc prima intalnire intre autoritati si sateni, in urma careia se stabilesc urmatoarele: asfaltarea drumului ocolitor si satenii darama podul construit ilegal pentru asigurarea spatiilor pentru constructia noului pod.