Cotidianul: Nemtii, speriati de dictatura verde

Opozantii acestei decizii spun ca oraselul lor s-a transformat intr-o „dictatura” a ecologiei. Consiliul local a decis, in iunie, sa schimbe tactica – de la a-i incuraja pe oameni sa instaleze panouri solare pe case la a-i obliga. Ordonanta, prima de acest gen in Germania, va cere ca nu doar noile cladiri sa aiba astfel de instalatii, idee la care nu s-a opus multa lume, ci si casele existente care sunt renovate, li se repara acoperisul sau li se monteaza noi sisteme de incalzire. Amenda pentru nerespectarea acestei hotarari, care va intra in vigoare la 1 octombrie, este de 1.000 de euro.

Criticii masurii spun ca este vorba despre un „atac” la adresa drepturilor proprietarilor. Guvernul regional din Giessen a intervenit si a avertizat ca va anula aceasta decizie. In replica, oficialii orasului Marburg au declarat ca se vor adresa tribunalului administrativ sau unei instante superioare din capitala statului federal Hessian.

Gotz Schonherr, citat de „New York Times”, e unul dintre putinii locuitori care au deja instalate astfel de panouri solare, reusind in acest fel sa incalzeasca apa fara a folosi boilerul timp de sase luni pe an, un avantaj financiar pentru familia sa. El spune insa ca a facut aceasta investitie de dragul mediului inconjurator. Si totusi, Schonherr se opune noii ordonante. Si asta pentru ca spera sa-si reizoleze casa, iar acum ar fi nevoit sa instaleze un panou mai mare, care l-ar costa circa 5.500 de euro. „Este o masura contraproductiva pentru ca oamenii renunta la a-si mai consolida sau izola acoperisurile, deoarece ar insemna o investitie in plus”, spune Schonherr.

Germania este una dintre tarile „campioane” la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si promovarea energiei regenerabile. Datorita subventiilor federale, Germania este de departe cea mai mare piata pentru sistemele fotovoltaice, care transforma lumina soarelui in electricitate. Marburg, un centru universitar, unde au studiat si Fratii Grimm, se remarca prin morile de vant, panourile solare si autobuzele alimentate cu gaze naturale, iar iluminatul public se face cu lampi cu energie solara.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri