Cetățenii din Uniunea Europeană pot trimite comentariile lor legate de planul Comisiei Europene pentru reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului. Consultarea publică este deschisă până pe 10 februarie 2021.
„Ca pilon principal al Pactului verde european («Green Deal»), strategia «Ambiția Zero Poluare» (n.r. noul plan al Comisiei) merge mână în mână cu toate obiectivele Pactului Verde și se va baza pe inițiative în domeniul energiei, al industriei, al mobilității, al agriculturii, al biodiversității și al climei”, arată un comunicat de presă emis de Comisie.
Astfel, noul plan de acțiune al UE, intitulat ”Către îndeplinirea obiectivului de reducere la zero a poluării aerului, apei și solului — să construim o planetă mai sănătoasă pentru oameni mai sănătoși”, a fost lansat în consultare publică, până pe 10 februarie 2021. Comentariile vor fi luate în considerare în continuare pentru elaborarea și perfecționarea inițiativei.
„Cu Planul de Acțiune Zero Poluare vrem să creăm un mediu sănătos pentru europeni, o economie mai sustenabilă și oportunități verzi de business care vor ajuta Europa să-și revină din criza economică provocată de Covid-19. Poluarea mediului nu numai că are un impact negativ asupra sănătății noastre, în special a cetățenilor din categoriile cele mai vulnerabile, ci este și unul dintre factorii principali care conduc la pierderea biodiversității. Așadar, este clar că trebuie să se acționeze urgent. Prin Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării, dorim să creăm un mediu de viață sănătos pentru europeni, să contribuim la o redresare rezilientă și să stimulăm tranziția către o economie curată, circulară și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei”, a declarat Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius.
Planul de Acțiune Zero Poluare prevede explorarea următoarelor zone:
- Consolidarea punerii în aplicare și a modului în care autoritățile publice, întreprinderile și cetățenii pot utiliza mai eficient normele UE privind poluarea
- Îmbunătățirea legislației referitoare la sănătate și mediu
- Monitorizarea și guvernarea politicilor de prevenire și reducere a poluării – cum poate fi consolidată atât la nivelul UE, cât și la nivel internațional
- Schimbări sociale – explorarea mijloacelor, inclusiv soluții digitale, pentru a stimula trecerea la soluții mai durabile.
Citește și:
Studiu. Mai multă poluare a aerului înseamnă cantități mai mari generate de plastic