O retea globala de guverne, oameni de stiinta si conservationisti cu mare influenta a cerut interzicerea pescuitului de ton cu inotatoare albastre din marea Mediterana, o specie amenintata grav cu disparitia, informeaza Reuters.
Membrii Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (IUCN) au inaintat o motiune care solicita interzicerea totala a pescuitului acestei specii de peste si crearea unei rezervatii pentru tonul cu inotatoare albastre in regiunea insulelor Baleare din Spania.
Desi motiunea a fost respinsa, aceasta va fi prezentata luna viitoare in cadrul unui meeting al Comisiei pentru conservarea tonului din oceanul Atlantic, sperand ca se vor stabili noi reguli mai drastice asupra pescuitului de ton cu inotatoare albastre.
„Solicitarea noastra de interzicere totala a pescuitului acestei specii de peste sau de creare a a unei rezervatii destinate acesteia vine din partea oamenilor de stiinta, a consumatorilor, comunitatilor si tarilor”, a spus Sergi Tudela, reprezentant al WWF.
Tonul cu inotatoare albastre este considerat o delicatesa si este preferat de iubitorii de sushi, iar stocurile au scazut dramatic ca urmare a pescuitului in exces in tari precum Cipru, Franta, Grecia, Italia, Malta, Portugalia si Spania.
Foto: Reuters