Comisia Europeana se afla in plin proces de elaborare a unor masuri si proiecte de lege pentru sustinerea politicilor actuale dar si a initiativelor noi privind dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii. De asemenea, Comisia propune crearea unui program care sa sprijine financiar companiile in implementarea legislatiei de mediu.
Finantarea ar avea drept scop acordarea unui suport pentru achizitionarea de sisteme de management al mediului si pentru sporirea notorietatii problemelor de mediu printre aceste companii. Comisarul European pentru Mediu, Stavros Dimas a declarat ca "pentru a face fata provocarilor climatice si pentru a atinge tintele privind emisiile de gaze cu efect de sera, tintele privind nivelul de utilizare a energiei regenerabile si cele privind eficienta energetica, toate companiile europene trebuie sa fie pe faza. Intreprinderile mici si mijlocii sunt o parte integranta a economiei europene si de aceea este vital ca ele sa-si joace rolul in transformarea economiei Europei intr-o economie mai sustenabila. "
Avand fiecare mai putin de 250 de angajati, cele 23 de milioane de intreprinderi mici si mijlocii reprezinta 99% din totalul companiilor europene si sunt responsabile pentru 57% din produsul intern brut al Uniunii. In acest context devine evident impactul pe care acest tip de intreprinderi il au asupra economiei europene si se clarifica importanta unor masuri de sustinere a acestor companii.
Din datele de care dispune Comisia Europeana a reiesit ca intreprinderile mici si mijlocii nu acorda o importanta foarte mare politicilor de mediu, ignorand beneficiile economice pe care o dezvoltare orientata sustenabil le-ar aduce. Mai mult, reprezentantii acestor compani nu considera ca au probleme cu managementul mediului decat daca sunt avertizati in acest sens de o autoritate in domeniu.
De aceea, Comisia Europeana a elaborat Programul de Asistenta pentru Complianta la Legislatia de Mediu, prin care va finanta companiile mici si mijlocii cu 5 milioane de euro in perioada 2007-2013. Acestor fonduri li se vor adauga finantarile de la Programul de sprijinire a competitititatii si inovatie, dar si fondurile structurale.
Cateva dintre masurile deja disponibile in 2007 sunt site-ul de informare privind politicile de mediu ale UE, care functioneaza in prezent in 7 limbi, si o brosura despre oportunitatile de finantare.
Foto: earthinpictures.com