Lipsa implicării statului, dificultatea de a da o valoare deșeurilor textile și inexistența unei piețe profitabile pentru această activitate sunt principalele obstacole în calea reciclării textilelor în România. Deși procesul de colectare a început, drumul spre a recicla aceste textile este lung și complicat. În acest moment, majoritatea deșeurilor de acest tip ajung să fie depozitate sau, în cel mai bun caz, valorificate energetic.
Există două tipuri de textile care ar putea ajunge în fluxul de colectare și reciclare. Primele sunt industriale – resturile care rămân în urma fabricării de produse în fabrici. Cea de-a doua categorie – sunt cele post consum – hainele, dar și alte tipuri de textile care au fost deja utilizate. Și acestea din urmă se împart în textile care mai pot fi folosite – vândute în magazine tip second-hand, donate; sau textile care trebuie reciclate.
„La nivel global, rata de circularitate este de doar 7,4%,” a explicat președintele Coaliției pentru Ecobomie Circulară (CERC), Constantin Damov, în cadrul conferinței Pria Environment Textile Recycling.
„În România, suntem la un nivel de 1,4%, ceea ce înseamnă că ne aflăm în marja de eroare. Totuși, aceste cifre depind foarte mult de modul în care sunt măsurate și de cine o face”,
a subliniat Damov,
În Uniunea Europeană, gradul de reciclare al textilelor este de aproximativ 1%, iar una dintre marile probleme este chiar definirea clară a reciclării. „Nu vorbim doar despre haine, ci și despre textile tehnice,” adaugă Damov.
Președintele CERC a subliniat, însă, că una dintre problemele cele mai importante este aceea că deșeurile textile au valoare negativă în acest moment. Mai precis, cei care produc deșeuri plătesc pentru a „scăpa” de ele, nu suntem încă în situația în care cei care vor să le valorifice pot achita o sumă pentru a le achiziționa.
Potrivit Mihaelei Frăsineanu, consilier de stat, autoritățile pregătesc o platformă care să colecteze mai bine datele la nivel național și a spus că acea cifră de 1,4% care a fost raportată către autoritățile europene este de fapt mai mică decât în realitate.
Ea a spus că există două mari categorii care înțeleg economia circulară și care fac eforturi pentru a împiedica deșeurile să ajungă la depozitare: „Spațiul rural, unde circularitatea este deja parte din viața de zi cu zi, și segmentul format din autorități, experți și societatea civilă, care participă activ la planurile de acțiune.”
Cu toate acestea, infrastructura de reciclare lipsește, iar centrele de colectare existente nu sunt suficiente.
„Nu putem avea puncte de colectare pentru textile la fiecare casă, deoarece nu se justifică economic. Sortarea este un proces complex, deoarece materialele trebuie separate în funcție de compoziție, pentru a putea fi reparate, reciclate sau transformate în alte produse”, explică Frăsineanu.
Cristian Stoicescu, reprezentant al Asociației Marilor Rețele Comerciale, subliniază că „în ultimii ani, niciun business plan nu mai exclude componenta sustenabilității.”
Unele magazine folosesc uniforme din materiale reciclate, iar reciclarea saltelelor este o practică adoptată de anumite companii. Acestea sunt însă considerate deșeuri voluminoase, și nu textile.
Cu toate acestea, Liliana Nichita, director al Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI), atrage atenția că problema reciclării textilelor nu este una nouă: „Acest subiect a fost pe agenda Comisiei Europene încă dinainte de 2008. Existau deja fluxuri stabilite pentru colectarea separată a textilelor, însă implementarea a fost lentă și eșalonată.”
O altă problemă majoră este lipsa datelor despre cantitatea reală de textile pusă pe piață. „Industria modei vrea să producă și să vândă, iar noi trebuie să găsim soluții pentru a limita impactul,” adaugă Nichita.
„Sortarea, tratarea și reciclarea sunt încă etape insuficient dezvoltate în România.”
Cezar Bulacu, din partea MINET SA, o companie care refolosește textile rezultate din industrie menționează că există metode de valorificare a deșeurilor textile: „Compania noastră produce materiale cu 80% conținut reciclat, utilizate în industria auto.”
„Dar există două tipuri diferite de deșeuri: post-consum și industriale. Primele sunt cele mai problematice”.
Bulacu a subliniat însă că, în România, există suficient de multe deșeuri textile astfel încât compania sa poate să aleagă pe care să le folosească, însă alege să folosească deșeuri industriale.
Damov atrage atenția asupra dificultăților întâmpinate la reciclarea textilelor post-consum: „Trebuie să existe două fluxuri separate: unul pentru haine reutilizabile și unul pentru cele care nu mai pot fi folosite. O pereche de pantaloni rupți ar trebui separată de una care poate fi purtată în continuare.”
Un alt obstacol major în calea reciclării textilelor este lipsa investițiilor în cercetare. „În Franța s-a aprobat recent un ajutor de stat de 500 milioane de euro pentru reciclarea poliesterului, însă România nu este un market maker, ci un market tracker,” subliniază Damov.
La rândul său, Nichita a oferit exemplul japonez – unde reciclarea textilelor se face prin metode chimice, dar pentru că majoritatea hainelor sunt din poliester. Înainte de a intra pe banda de reciclare, există persoane care verifică etichetele produselor, iar mixul de materiale nu este atât de mare ca în Europa.
Cum devine reciclarea profitabilă
În plus, fără o piață stabilită natural, reciclarea nu va deveni profitabilă.
„Economia circulară este tot economie. Fără profit, nu există sustenabilitate. Dacă legislația impune doar limitări, devine toxică pentru industrie,”
avertizează Damov.
În acest moment, producătorii de textile sunt îngrijorați de noile costuri pe care le-ar implica integrarea materialelor reciclate. „Se ia în calcul o reglementare mai strictă a comerțului online, dar taxarea diferențiată încă nu a fost implementată,” spune Ana Predescu.
O altă întrebare ridicată este în ce măsură statul ar trebui să intervină. „Nu este treaba statului să rezolve problemele companiilor. Fluxul de reciclare trebuie să fie creat de forțele pieței,” afirmă Frăsineanu. „Producătorul sau generatorul de deșeuri trebuie să găsească soluții pentru eliminarea acestora.”
Damov concluzionează că industria va trebui să suporte costurile tot mai mari ale gestionării deșeurilor textile. „În prezent, avem o privatizare a profiturilor și o socializare a costurilor. Cetățenii plătesc pentru gropile de gunoi, dar, în final, industria trebuie să își asume responsabilitatea.”
Raul Pop, reprezentant CERC, subliniază că reciclarea trebuie să devină mai atractivă pentru companii:
„Dacă vrem să creștem rata de circularitate de la 1% la 20%, trebuie să ne uităm spre industrie, nu doar spre deșeurile municipale. Statul trebuie să creeze instrumente care să determine companiile să își dorească să recicleze. Taxarea s-a dovedit eficientă în alte domenii, iar reciclarea poate deveni profitabilă dacă este implementată corect.”
Raul Pop a subliniat că există 2 milioane de tone de deșeuri reciclabile în fracția municipală generată în fiecare an, în timp ce deșeurile industriale ajung la 200 de milioane de tone pe an. El a completat și că bunele practici pe care încearcă să le promoveze unele companii, chiar dacă sunt lăudabile, nu sunt suficiente.
„Aceste exemple de bune practici sunt un punct bun de început, dar în niciun caz nu garantează succesul. Statul trebuie să găsească instrumente – să facă generatorii de deșeuri să își dorească cu adevărat să le trimită la reciclare. Se poate face prin educație – eu nu cred că funcționează la nivelul la care avem nevoie – sau se poate face prin taxare – așa cum s-a dovedit că funcționează pe ambalaje, echipamente electrice etc. Reciclarea e profitabilă? Da, e loc pentru toată lumea”, a spus Pop.
Cei mai mulți vorbitori au subliniat necesitatea implementării răspunderii extinse a producătorului în ceea ce privește reciclarea textilelor, după modelul francez, care funcționează deja de ani. Nichita a subliniat și nevoia ca producătorii care integrează fibre refolosite în bunurile pe care le produc ar trebui să plătească mai puține taxe astfel încât ideea să fie încurajată.
„Dacă produsele noi conțin un procent de material reciclat, ar putea beneficia de taxe mai mici. Acest sistem de ecomodulare ar fi avantajos pentru toți”,
a spus Nichita.
România se pregătește să dezvolte 26 de instalații de reciclare pentru mai multe tipuri de deșeuri cu finanțare prin PNRR. Consilierul de stat Mihaela Frăsineanu a spus că în acest moment au fost depuse proiectele, s-a încheiat sesiunea de depuneri, însă nu se pot semna contractele până când nu se aprobă bugetul Administrației Fondului de Mediu, iar acest lucru este de așteptat să se întâmplă la finalul lunii februarie.
CITEȘTE ȘI:
De la 1 ianuarie 2025, România va fi obligată să colecteze selectiv deșeurile textile
