"A fi verde e mai ieftin", declara directorul general al Coca-Cola HBC din Ungaria, Jozsef Tarsoly. Fabrica Coca-Cola de la Dunaharaszti, de langa Budapesta, a pus in functiune de mai bine de un an o statie de cogenerare pe gaz metan, asemanatoare celor care se vor construi si in Romania, la Ploiesti si la Timisoara.
Investitia din Budapesta, implementata de o companie autohtona, Green Energy, s-a ridicat la 8,4 milioane de euro, in timp ce in Romania o statie de cogenerare va costa 15 milioane de euro si va fi construita de americanii de la ContourGlobal.
La un an de la pornirea statiei de la Budapesta, cheltuielile fabricii s-au redus cu 40%, cu peste 400.000 de euro in cifre absolute. Amprenta de carbon a fabricii a fost, la randu-i, redusa cu 20%. "Sursele alternative de energie primesc subsidii de la stat si astfel am realizat ca generarea combinata de caldura si electricitate este un business bun pentru companie. In 2006 am renuntat la boile rele care incal zeau sau raceau apa", spune Tarsoly.
Trei motoare cu o capacitate de 3MW, facute de GE Energy Jenbacher, produc energie in mod eficient prin arderea gazului metan. Eficienta este de peste 95%, in timp ce o centrala obisnuita are o eficienta de 30%-35%. Aceasta energie ieftina este folosita de fabrica si incalzeste sau raceste apa necesara in procesele de productie. Datorita eficientei, consumul de gaz este scazut, emisiile de CO2 sunt, de asemenea, reduse. Mai mult decat atat, este posibila completarea statiei cu un sistem de purificare a CO2 pentru a aduce gazul la standardele folosite in industria alimentara si pentru a-l folosi la carbonatarea bauturilor.
In Romania, intelegerea va functiona precum in Ungaria. ContourGlobal va asigura constructia, iar Coca-Cola Hellenic va asigura terenul la unitatile existente si angajamentul pe un termen de 15 ani de a cumpara energie de la centralele finalizate care vor fi administrate de ContourGlobal.
Reprezentantii companiei nu au precizat cate locuri de munca vor fi create la Ploiesti si Timisoara, angajatorul fiind ContourGlobal nu Coca-Cola. Statia de la Ploiesti, unde au demarat deja lucrarile, va intra in folosinta abia in primul trimestru al anului 2009, iar cea de la Timisoara in cursul anului 2009, la o data care nu a fost stabilita inca.