CHEP, companie din domeniul solutiilor de ambalare reutilizabile, returnabile si gestionate, a anuntat ca programul sau de colaborare in domeniul transporturilor a eliminat, in 2012, 2,9 milioane km de parcurs din drumurile Europei. Ca urmare, CHEP a redus emisiile de dioxid de carbon cu 2.340 tone metrice – echivalentul emisiilor de CO2 rezultate din utilizarea electricitatii in 350 de case timp de un an.
Incepem sa vedem avantajele colaborarii cu clientii nostri in domeniul transporturilor, in ceea ce priveste colectarea paletilor, livrarea acestora si fluxurile de retur. In 2012, am colaborat cu 50 de companii din Europa, in cadrul acestui program, printre care se numara nume majore precum CAPSA – marea companie de produse lactate din Spania, San Pellegrino – compania de ape minerale din Italia si retailerul Carrefour din Italia si Franta”, a afirmat Frédéric Fimbel, coordonatorul programului de colaborare in domeniul transporturilor pentru CHEP Europa.
In mod uzual, un client CHEP livreaza produse unui retailer pe paleti CHEP, apoi se intoarce cu camionul gol. In cadrul programului de colaborare in domeniul transporturilor, camionul – gestionat de un furnizor de servicii de logistica – dupa efectuarea livrarii, colecteaza paletii liberi de la un partener CHEP sau livreaza paleti de calitate verificata de la cel mai apropiat centru de servicii CHEP, in vederea transmiterii la alta locatie. Prin acest proces, se elimina deplasarile camioanelor goale si se reduc costurile de transport.
Fiecare initiativa este diferita sub aspectul dimensiunii si scalei, dar, in ultima instanta, obiectivul de a reduce distantele de transport si numarul de kilometri parcursi cu camioanele goale in reteaua noastra este avantajos pentru CHEP, pentru clientii nostri si pentru mediu”, considera Juan José Freijo, director de sustenabilitate CHEP, la nivel global.
Compania CHEP, parte a Grupului Brambles Limited, deserveste unele dintre cele mai mari companii din lume, in domenii precum bunuri de larg consum, produse proaspete, bauturi si automobile. Serviciile CHEP sunt sustenabile din punct de vedere ecologic si sporesc eficienta pentru clienti, reducând, in acelasi timp, riscurile operationale si deteriorarea produselor.
Peste 7.500 de angajati CHEP si 300 de milioane de paleti si containere deservesc peste 500.000 de locatii ale clientilor, in peste 50 de tari.
Portofoliul de clienti include companii si marci internationale precum Procter & Gamble, Sysco, Kellogg’s, Kraft, Nestlé, Ford si GM.