Certificatele de poluare pentru încălzire și transport ar putea beneficia de scutiri temporare

Europarlamentarul german Peter Liese, responsabil de reformarea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), urmează să propună o serie de scutiri temporare de la programata extindere a pieţei certificatelor de poluare, într-un moment în care creşterea preţurilor la energie trimite unde de şoc în economia europeană, transmite Bloomberg.

Potrivit unui draft de raport consultat de Bloomberg News, Peter Liese ar urma să propună scutiri temporare pentru combustibilii folosiţi la încălzire şi transport. Aceste scutiri ar da statelor membre opţiunea de a amâna, până în 2027, includerea în sistemul de comercializare a certificatelor de poluare a emisiilor generate de „combustibilii pentru transport rutier privat şi a încălzirii clădirilor rezidenţiale”, se arată în amendamentele propuse de Peter Liese.

Aceste amendamente scot în evidenţă provocările cu care se confruntă Europa în contextul unei crize energetice fără precedent şi al planurilor ambiţioase privind ajungerea la neutralitate climatică. Preţurile la energie în Europa au explodat, după ce principalul furnizor de gaze, Rusia, a redus livrările, iar producţia de electricitate din surse regenerabile nu este suficientă pentru a acoperi cererea în creştere.

Uniunea Europeană vrea să extindă sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în ideea de a reduce emisiile poluante cu cel puţin 55% până în 2030 şi de a ajunge la neutralitate climatică până în 2050. Reformarea ETS include o eliminare graduală a certificatelor gratuite de poluare şi includerea emisiilor din activităţi precum shipping sau încălzirea clădirilor.

Propunerile de reformare a ETS prezentate în luna iulie a anului trecut de Comisia Europeană sunt discutate în prezent de Parlamentul European şi statele membre UE. Fiecare din cele două părţi are dreptul de a propune modificări iar forma finală a legii va fi stabilită în cursul discuţiilor cu Executivul comunitar, astfel că întregul proces ar putea dura aproximativ doi ani.

Actualul sistem ETS acoperă emisiile poluante provenite de la aproximativ 12.000 de facilităţi precum centrale electrice, companii aeriene sau producători industriali.

Peter Liese, care este raportor al Parlamentului European în dosarul reformei ETS, nu a propus nicio modificare la parametrii cheie care determină numărul de certificate de poluare existente pe piaţă până la finele acestui deceniu. Aceasta în contextul în care grupul verzilor din Parlamentul European a criticat raportul lui Peter Liese şi a cerut schimbări mai ample, precum includerea unui preţ minim al carbonului de 60 de euro pentru o tonă şi o diminuare mai mare a certificatelor de poluare disponibile.

În următoarea perioadă, membrii comisiei de mediu din Parlamentul European vor avea oportunitatea de a-şi prezenta propriile lor amendamente până la data de 16 februarie iar ulterior, în data de 16 mai, comisia de mediu va derula o procedură de vot cu privire la toate modificările propuse.

În România, preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Dacian Cioloş, a spus că este nevoie de măsuri care să aibă un impact direct în reducerea preţului facturilor la energie şi gaz pe care îl plătesc consumatorii, respectiv reducerea TVA şi eliminarea plăţii certificatului verde.

Citește și: Germania oprește în ultima zi a lui 2021 trei dintre ultimele centrale nucleare pe care le operează 

spot_img

Ultimele știri