Cererea de finanţare pentru actualizarea Panului de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030 pentru regiunea București-Ilfov a fost aprobată

Cererea de finanţare în vederea derulării proiectului cu finanţare nerambursabilă prin care  va fi actualizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030 (PMUD) pentru regiunea București-Ilfov a fost aprobată, a anunțat, duminică, Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.

”Obiectivul proiectului constă în îmbunătățirea capacității administrative la nivelul regiunii București – Ilfov, prin dezvoltarea capacității de planificare strategică, eficientizarea proceselor de management și simplificarea procedurilor administrative, pentru a răspunde în mod fundamentat și coerent nevoilor comunităților locale”, a scris Nicușor Dan, într-o postare pe contul său de Facebook.
Potrivit acestuia, investiţia va fi derulată prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), având o valoare totală de 4.424.315,00 lei, din care valoarea totală eligibilă: 3.987.315,00 lei.

Proiectul de Hotărâre privind Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030 a fost aprobat în marie 2017 de către Consiliului General al Municipiului București.

Printre principalele proiecte incluse în Planul de Mobilitate Urbana Durabila 2016-2030 se numără construcția de parcări de tip Park & Ride la punctele cheie de intrare în oraș, amenajarea infrastructurii utilitare pentru biciclete (piste și locuri de parcare), precum și extinderea sistemului de închiriere biciclete (bike-sharing), precum și achiziția a 100 de troleibuze, 300 de tramvaie și 500 de autobuze, dintre care 300 electrice.

Proiectul mai presupune introducerea de benzi de circulație cu prioritate pentru transportul public pe o distanță 25 km și modernizarea infrastructurii de tramvai și extinderea acesteia cu 41 km de cale dublă, precum și reabilitarea a aproximativ 1800 de stații. Totodată, se urmărește regândirea și extinderea sistemului de management al traficului.

spot_img

Ultimele știri