Centrul Vechi va fi impodobit ecologic

Centrul Vechi al Bucurestiului va fi impodobit cu decoratiuni ecologice, realizate din deseuri reciclate. Proiectul “eCO-Lectia de Arta” a fost lansat, marti, de Eco-Rom Ambalaje si Universitatea Nationala de Arte Bucuresti.

39 de artisti studenti vor expune peste 20 de creatii in 13 locatii din Centrul Vechi.

“Acest proiect este mai mult decat o expozitie de arta, este un program educational despre eco-design dedicat studentilor. Este, in acelasi timp, si o lectie de viata prin care ne propunem sa sensibilizam oamenii cu privire la importanta ambalajelor, a colectarii selective si a reciclarii deseurilor de ambalaje”, a declarat Sorin Cristian Popescu, director general Eco-Rom Ambalaje.

“Este important faptul ca exista o componenta educationala legata de eco-design, domeniu in premiera in Romania”, a subliniat, la randul ei, Lorita Constantinescu, director Comunicare Eco-Rom Ambalaje.

Profesorii de la Universitatea Nationala de Arte au recunoscut, la ceremonia de astazi, ca studentii lor “au cam scrasnit din dinti” la inceputul noului proiect artistic. Totusi, rezultatele finale au demonstrat ca tinerii artisti au inteles tema si chiar le-a placut, a sustinut lector univ. dr. Anca Boeriu.

“Eu am folosit PET-urile exact ca un material. Mi-a placut foarte mult ideea ca poti folosi ambalajele drept materie prima, nu doar ca un subiect de dezbatere”, a explicat Radu, unul dintre studentii implicati in proiect.

Artistii au dovedit foarte multa imaginatie, realizand din PET-uri oameni de zapada, suporturi de lumanari, ghivece si benzi luminoase pentru decoratiunile de Craciun, precum si niste spectaculoase coarne de cerb. Linguritele de cafea, de unica folosinta, s-au transformat in fulgi de zapada uriasi, iar becurile arse au devenit globuri pentru pomul de iarna.

Unele obiecte decorative sunt atat de frumos realizate incat aproape nu mai poti distinge tipul deseurilor care a stat la baza realizarii lor.

Ideile lansate in cadrul “eCO-Lectiei de Arta” pot fi nu doar admirate, ci si dezvoltate. Dupa cum a precizat Sorin Cristian Popescu, “de anul viitor, agentii economici care pun pe piata produse ambalate vor trebui sa se ingrijeasca de eco-designul produselor lor”.

Eco-Rom a valorificat peste 34.000 de tone de deseuri de ambalaje

Eco-Rom Ambalaje, infiintata in anul 2003, este cea mai importanta organizatie romaneasca de preluare a responsabilitatii privind indeplinirea obiectivelor de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje. Membrii ei fondatori sunt Argus, Ball Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken, Mars Romania, Munplast, Quadrant Amroq Beverages, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan, carora s-au alaturat in anul 2011 Bergenbier, Tymbark si Ursus.

In 2011, Eco-Rom Ambalaje a valorificat 34.416 tone de deseuri de ambalaje de la populatie, cu 40 la suta mai mult decat in anul anterior. De asemenea, infrastructura existenta a fost marita cu 50 la suta, numarul de pubele de colectare selectiva ajungand, in 2011, la aproximativ 12.900 de containere.

La finalul anului 2011, un numar de aproximativ 5 milioane de locuitori din 240 de localitati (cu 60 la suta mai multe localitati decat anul anterior) aveau acces la sistemul de colectare selectiva dezvoltat de Eco-Rom Ambalaje.

Mihai Diac

Comentariile tale pot fi postate aici
 

spot_img

Ultimele știri