Saptamina trecuta, la sediul Primariei Roznov a fost semnat un important contract cu finantare nerambursabila, pentru o investitie vizind protectia mediului, din judetul Neamt. Este vorba despre contractul incheiat de autoritatile publice locale din Roznov (in calitate de beneficiar), Piatra Soimului si Rediu (in calitate de parteneri in contract) cu Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est si cu Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, contract avind ca obiect finantarea construirii celei dintii statii de transfer a deseurilor din judetul Neamt si una din primele cinci de acest fel din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. Dealtfel, titlul proiectului acceptat la finantare prin intermediul PHARE este "Statie transfer gunoi menajer si sistem de colectare a deseurilor".
Prima statie de transfer a deseurilor din judet
Amanunte despre aceasta importanta investitie de mediu, una dintre cele mai mari derulata vreodata in judetul Neamt, ne-a oferit primarul orasului Roznov, domnul Ionel Ciubotaru. "Avem privilegiul de a obtine cea dintii finantare pentru construirea unei statii de transfer a deseurilor, fapt care vorbeste de la sine despre munca depusa de colegii mei care au intocmit proiectul. Dealtfel, orasul Roznov este cuprins in Planul National de Mediu, ca locul in care sa gazduiasca o astfel de statie de transfer, din cele patru cite sunt prevazute a fi construite in judet. Documentatia pentru obtinerea finantarii a fost intocmita in cursul lunii iulie si a fost depusa pe data de 15 august. Initial, am incercat sa atragem in proiect toate comunele din aceasta zona a judetului, in calitate de partenere, insa nu toate consiliile locale s-au miscat suficient de repede pentru adoptarea unor hotariri de aprobare a participarii la proiect. In aceste conditii, am cooptat ca partenere doar localitatile Piatra Soimului si Rediu. Concurenta la obtinerea de fonduri pentru investitii in infrastructura (aceasta este componenta PHARE in care ne-am incadrat) a fost mare, dovada ca au fost acceptat la finantare doar cinci proiecte, toate vizind construirea de statii de transfer. Alaturi de noi, au fost aprobate proiectele autoritatilor locale din Tirgu Ocna (Bacau), Hirlau (Iasi), Vatra Dornei (Suceava) si Dimitrie Cantemir (Vaslui)". Valoarea totala a proiectului semnat ieri la Roznov (in prezenta lui Cristian Zama – seful Biroului Contractare din cadrul ADRNE) este de 680.000 de euro. Banii oferiti prin PHARE (care reprezinta 90% din total) vor fi virati in trei transe: 15.000 de euro pentru demararea primelor proceduri; 550.000 de euro pentru lucrarile de amenajare, achizitia de utilaje etc; diferenta va fi acordata sub forma de decont, pentru sumele cheltuite in avans de beneficiar. "Cele zece procente de contributie care cad in sarcina localitatilor partenere vor fi impartite in functie de numarul de locuitori. Tot noi va trebui sa asiguram plata TVA (considerat cheltuiala neeligibila) pentru serviciile prestate pe parcursul construirii statiei, precum si cheltuielile de amenajare a drumului de acces pina la statie", a precizat primarul Ionel Ciubotaru.
Statia va fi functionala in 2009
Statia de transfer a deseurilor (repetam, prima de acest fel din judet) va fi amplasata pe un teren apartinind domeniului privat al orasului Rozvov, undeva in zona de "intersectie" a canalului de aductiune Bistrita cu riul Cracau. "Avem acolo disponibila o suprafata de circa trei hectare. Statia va ocupa, intr-o prima faza, cel mult doua hectare dar am ales aceasta locatie tocmai pentru ca avem o rezerva de teren, care poate fi utilizata pentru extinderea ulterioara a statiei. Terenul ne apartine in totalitate, asa ca nu va fi cazul sa "atentam" la terenurile vecine, care apartin unor persoane fizice. Trebuie sa fiu bine inteles: statia de transfer nu va fi o groapa de gunoi (asa cum este ea perceputa de rauvoitori), ci va fi o mica fabrica in adevaratul sens al cuvintului. Aici, deseurile vor fi sortate si transformate in baloti (plasticul, hirtia si cartonul – care vor fi vindute firmelor de profil) ori in compost (deseurile organice). Doar o mica parte dintre deseuri vor ajunge la depozitul ecologic de gunoi care urmeaza a fi construit prin eforturile Consiliului Judetean in zona municipiului Piatra Neamt. Pentru buna functionare a statiei vom achizitiona utilaje dintre cele mai performante si mai moderne (buldoexcavator, compactor, benzi transportoare, autocompactor etc.). In cele trei localitati partenere in proiect – Roznov, Piatra Soimului si Rediu – vor fi infiintate aproape o suta de puncte de colectare selectiva a deseurilor. Bineinteles, si celelalte localitati din zona (Savinesti, Zanesti, Podoleni, Costisa, Cindesti, Tazlau si Borlesti) vor putea beneficia de aceasta statie de sortare si de sistemul de colectare selectiva a deseurilor, in functie de interesul aratat de autoritatile locale si de conditiile pe care noi, partenerii, le vom stabili. Asta inseamna ca statia ar putea deservi intre 40.000 si 60.000 de nemteni. Din momentul semnarii contractului, avem la dispozitie 20 de luni pentru ca statia sa functioneze la capacitate; adica pina spre sfirsitul anului 2009", a mai spus primarul Ionel Ciubotaru.
"Vrem sa facem totul ca la carte"
"Suntem constienti ca avem la dispozitie fonduri europene de preaderare, asa incit orice euro trebuie cheltuit cu chibzuinta si justificat in orice moment. Tocmai de aceea, vom alcatui o echipa de proiect cit mai performanta, ai carei membri sa aiba responsabilitati bine stabilite. Vom apela la serviciile unei firme de consultanta, cu experienta in derularea proiectelor de infrastructura, care sa ne indrume. Apoi, voi cere consilierilor locali sa puna umarul pentru derularea tuturor etapelor pe care le implica acest proiect, fara a tine cont de interese partinice. Este spre binele cetatenilor, asa ca trebuie sa tragem toti in aceeasi directie. Un alt aspect care trebuie avut in vedere este constientizarea cetatenilor din localitatile partenere, dar si a celorlalti, asupra importantei acestui proiect.
Va trebui sa-i convingem ca statia de transfer va functiona optim doar daca deseurile sunt colectate selectiv. Trebuie sa spunem adio gunoaielor aruncate alandala, sau pe marginea drumului, ori in albiile riurilor. In fond, acest proiect este spre beneficiul locuitorilor: vom avea un mediu curat si un aspect european al orasului/ comunelor noastre. Cu riscul de a ma repeta, subliniez faptul ca eu consider acest proiect drept cel mai important dintre toate proiectele derulate sau aflate in derulare in zona noastra. Am semnat un contract mult mai important decit cele referitoare la reabilitarea drumurilor, construirea de poduri ori aductiunea de gaz metan", a conchis edilul sef al orasului Roznov.
Pentru mai multe informatii viziteaza Ceahlaul