Costa Rica este țara cu cele mai bune performanțe de mediu și totodată cu cetățenii cei mai fericiți. Îi urmează Mexic, Columbia, Vanuatu și Vietnam. SUA și țările europene sunt în afara top 10, potrivit unui clasament realizat de Forumul Economic Mondial.
Prin clasamentul Happy Planet Index, experții Forumului Economic Mondial identifică țările în care oamenii folosesc în mod eficient resurse sustenabile, asigurându-și astfel un trai fericit și lung. Se iau în calcul 4 indicatori: speranța de viață, bună-starea, amprenta de carbon și inegalitatea.
Cum a reușit Costa Rica să ocupe primul loc
Nu este pentru prima dată când statul central american ocupă prima poziției în clasamentul Happy Planet Index. Performanța a fost reperată în 2009 și 2012. Pentru a reuși, autoritățile au luat câteva măsuri.
În 1949, au redirecționat fondurile investite pentru dezvoltarea armatei către sistemul de sănătate și educație. În 2016, 8% din PIB a fost alocat educației, pe când în 1994 sectorul avea doar 2.6% din PIB, iar în 2014 – 5.9%.
În ceea ce privește performanțele de mediu, Costa Rica a fost tot timpul un exemplu. În 1990, autoritățile au introdus o serie de legi, care protejează pădurile, apele și biodiversitatea. De asemenea, au instituit un sistem de finanțare a programelor de mediu, împreună cu organizații internaționale precum Banca Mondială. În plus, au programe prin care îi încurajează pe șoferi să își neutralizeze emisiile și companiile – să își reducă impactul asupra mediului.
Președintele Luis Guillermo Solís și-a propus să asigure „o dezvoltare socio-economică sustenabilă din punct de vedere ecologic”, considerând că doar astfel țara sa poate face față provocărilor date de schimbări climatice, violențe și crizele din sănătate.
Pe ce loc se situează România
Țara noastră se clasează pe locul 55 din 140. A înregistrat punctaje mai mari la speranța de viață, medii – la bună-stare și mici la amprenta de carbon și la inegalități.