Capitala creste Verde: Alimente eco inedite, sambata in Parcul Unirii

Carnati de Plescoi, branza de burduf in coaja de brad, cascaval afumat, telemea si pastrama de oaie, dulceata si miere, pastrav afumat in cetina de brad, sunt doar cateva dintre produsele traditionale romanesti pe care eco-producatori din toata tara le-au comercializat in Parcul Unirii pana la ora 21.

Ionela si Mihai Palistan au venit din satul Ciughes, judetul Bacau, cu specialitatea lor, pastrav afumat in cetina de brad. Reteta o stiu doar ei, dar gustul este aflat de tot mai multi oameni care le-au incercat produsul. Harzobul de pastrav afumat in cetina de brad costa 60 de lei si poate fi consumat cu delicioasa paine de casa cu cartofi, care costa 10 lei kilogramul. Producatorii sunt inscrisi in Asociatia Slow Food, care ii va ajuta sa-si inregistreze reteta ca produs traditional.

„In Bucuresti vindem mai bine decat la noi in zona. Ar fi bine daca am avea mereu asa un loc al nostru unde sa ne vindem produsele. Toate sunt facute de mine, iar ingredientele sunt naturale”, marturiseste Ionela Palistan. Din casuta micului producator mai puteti cumpara dulceata din fructe de padure, sau sos cu gogosari si ghebe.

Adrian Suciu din Brasov si-a expus specialitatile de branzeturi la care bucurestenii au facut coada. Branza de oaie cu busuioc si ardei iute, si cea cu nuca sunt doar cateva dintre sortimentele puse la vanzare. Ambele costa 40 de lei kilogramul.

Tot de la Brasov, Ioan Istrate a venit cu pastrama si carnaciori de oaie si specialitatea lui, branza de burduf in coaja de brad. Producatorul si-a vandut delicatesele si in Italia cu sprijinul Slow Food.

„Italienii se pricep la mancarea buna si am vandut acolo foarte multe produse. Ne place si la Bucuresti, vindem din ce in ce mai mult, semn ca locuitorii capitalei nu au uitat de traditie”, spune Istrate.

Singurii detinatori de atestat pentru carnatii de Plescoi traditionali sunt prezenti la targ, iar preturile pentru renumitii carnati sunt intre 25 si 50 de lei.

„Nu prea avem marfa in magazinele din Bucuresti pentru ca acestea pun adaos comercial foarte mare. In Dorobanti, carnatii nostrii se vand si cu 90 de lei. Lumea cumpara ca sunt foarte gustosi”, spune Florina Penes.

Targul Bio Food, organizat de Asociatia Green Revolution si Primaria Municipiului Bucuresti, face parte din campania Capitala creste Verde. Prin intalnirea valorilor si traditiilor romanesti din perspectiva ecologica, Asociatia Green Revolution vrea sa demonstreze inca o data ca orasenii din cel mai mare centru urban al tarii nu uita nici ei de traditiile culinare romanesti, care au si ele locul lor in inima capitalei.
Foto: Green Report

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri