E agitatie mare, de vreo doua luni, printre expertii de mediu atestati de minister. Totul a plecat de la cererea Comisiei Europene de desfiintare a procedurii de atestare, comisia vazand in aceasta in esenta o piedica in calea pietei libere. Ninel Lazar analizeaza efectele din Romania ale acestei cereri.
Unii consultanti sunt lipsiti de experienta si, in lipsa unei selectii atente de catre client, consultantii ajung sa castige bani frumosi in timp ce invata cum sa rezolve diverse probleme. Acest lucru se intampla cu precadere pe piete noi sau pe cele reglementate artificial (prin atestari sau certificari).
Oficialii Ministerului Mediului s-au pus pe treaba, obiectia Comisiei nefiind deloc noua, dar, cum s-ar spune, de data aceasta funia se apropiase de par sau cutitul de os. Asa ca s-a propus modificarea Legii protectiei mediului, prin care obligativitatea detinerii atestarii pentru elaborarea studiilor de reglementare (studii de impact, bilanturi de mediu etc.) urma sa fie eliminata din textul legii, asa incat orice persoana fizica sau firma ar fi putut, cel putin in teorie, accesa o piata pana acum rezervata pentru vreo 400-500 de atestati.
La aparitia acestei intentii a ministeru lui, o avalansa imensa s-a pus in miscare – e-mailuri alarmiste, telefoane, faxuri, articole de presa, seminarii si intalniri ale expertilor atestati. Punerea in opera a reactiei unora dintre acestia la proiectul legislativ a fost presarata cu sarea si piperul de cuviinta, totul anuntand iminenta disparitiei unei categorii socio-profesionale din peisajul economic din Romania. Profetiile aratau foarte sumbru: multimi de oameni lipsiti de calificare, fara studii in domeniu, se vor avanta imediat pe piata studiilor de mediu si astfel ii vor linsa pe cei cu adevarat profesionisti. Apoi, companiile si beneficiarii potentiali ai unor astfel de studii nu vor mai fi in stare sa-si gaseasca de pe piata consultanti si experti de mediu, in lipsa celebrei liste a Ministerului Mediului.
Sa fie oare specia consultantului/exper tului de mediu pe cale de extinctie in lipsa unei atestari oficiale? Sa fie oare companiile si beneficiarii studiilor de mediu lipsiti complet de posibilitatea de a gasi liber pe piata consultanti buni fara lista celor atestati?
Cu tot respectul pentru colegii de breasla de pe lista oficiala, raspunsul meu este nu. Ba, as spune, am convingerea ca eliminarea procedurii oficiale de atestare mai degraba da ocazia celor adevarati sa-si puna si mai mult in valoare experienta si profesionalismul. Nu ma numar printre obijduitii listei, asa ca nu pot fi acuzat ca sunt partizanul eliminarii procedurii dintr-un astfel de motiv.
Dar nici nu pot fi de acord cu alarmismul ieftin, construit pe ipoteza uluitoare ca, de maine, orice necunoscator al domeniului protectiei mediului s-ar incumeta sa se lupte cu mine pe o piata pe care e limpede ca nu oricine se poate avanta. Si, mai mult, pe ipoteza si mai uluitoare ca, fara lista ministeriala, companiile se vor afla in bezna totala, falimentand fara consultanti de mediu… Solutia unora dintre colegi e si mai hazlie – hai sa facem un ONG impreuna si sa ne atribuim singuri atestarea. Altii vor sa faca un registru unic (??) al expertilor si sa aplice o procedura similara celei de la minister, cu membri in comisie tot de la minister. Adica sa schimbam parul lupului, nu si naravul.
Nu stiu cum ar fi rezolvat ministerul problema aceasta si nici nu prea ma intereseaza rezolvarea, decat in masura in care aceasta ar introduce noi bariere pe piata sau ar muta procedura de atestare dintr-o mana in alta, nerezolvand in fapt problema de fond.
Acum as vrea sa le prezint atat celor care nu stiau (dintre expertii de mediu), cat si potentialilor beneficiari ai studiilor de specialitate in protectia mediului, cateva lucruri care sa-i ajute pe cei din urma sa-si gaseasca si sa-si selecteze bine consultantul de mediu, asa incat sa nu duca lipsa sfaturilor si a ajutorului de specialitate.
De regula, o companie are nevoie de un consultant cand nu are resurse interne pentru a gasi rezolvarea unei anume probleme, cand resursele interne exista, dar sunt prea ocupate, cand este nevoie de o opinie mai experimentata, din afara, sau cand legea o obliga la utilizarea unui consultant extern. De cele mai multe ori, consultanta de mediu este solicitata in prima si in a treia situatie. Si asta pentru ca o companie de constructii, de pilda, nu are interesul sa-si formeze un departament de mediu care sa rezolve orice probleme, mai cu seama cand vorbim despre evaluari complexe si care denota un grad anume de impartialitate si credibilitate. N-am intalnit pana acum niciun manager de mediu atat de autodidact incat sa nu aiba nevoie de sfatul sau de ajutorul unui consultant.
Primul pas ce trebuie facut de catre o companie este sa-si evalueze corect si coerent problema si nevoia de ajutor. De cele mai multe ori, acest lucru se poate face usor si cu resurse interne.
Apoi, firesc este sa-i intrebi pe vecini daca au avut o problema similara si de cine s-au folosit pentru rezolvarea ei. Asociatiile industriasilor din acelasi domeniu sau managerii de mediu din companii similare pot fi o buna sursa de informatii valoroase. Poate ca ei nu vor divulga faptul ca au avut probleme similare, dar cu siguranta ca pot recomanda un consultant bun, care i-ar fi sfatuit bine in alte situatii. Pot fi consultate foarte usor si directoarele de afaceri de pe internet sau cele tiparite. Autoritatilor de mediu le este insa interzis prin lege sa furnizeze recomandari sau nume de
consultanti ori firme specializate intr-un domeniu sau altul. In schimb, revistele de specialitate pot fi o buna resursa.
Dupa realizarea unei liste preliminare cu pana la 10 astfel de potentiali consultanti, este bine ca lista sa fie restransa la maximum patru-cinci, care sa fie solicitati la a-si prezenta oferta. Pentru aceasta, trebuie ca managerul de mediu al companiei sau persoana care poate descrie coerent problema sa le ofere toate detaliile necesare consultantilor pentru ca acestia sa o inteleaga si sa realizeze o oferta adecvata.
Criteriile de selectie dintre oferte trebuie obligatoriu sa includa:
• experienta anterioara, inclusiv cea recenta (nu vad cum ar avea succes la acest criteriu ofertele celor de care unii dintre expertii atestati se sperie);
• referinte de la companii unde au rezolvat probleme similare;
• existenta personalului cu abilitati, cunostinte si experienta dovedita in domeniul respectiv (CV-uri si eventual scrisori de recomandare);
• descrierea coerenta a modului in care consultantul a inteles problema;
• descrierea clara a felului in care consultantul va identifica solutia la problema respectiva, cu prezentarea grafica a etapelor, metodologiei si resurselor necesare pentru a ajunge la solutie;
• transparenta costurilor (de regula cine nu poate face o oferta tehnica buna nici nu poate fi transparent in privinta costurilor). Controlul costurilor la subcontractant i este una dintre informatiile care poate spune multe despre bunacredinta a consultantului.
Mai sunt si alte reguli de bun-simt, pe care companiile le stiu bine, fara a fi nevoie de vreo lista oficiala cu experti atestati, si pe care le si aplica. De pilda, lipsa abilitatii consultantului de a comunica pe un limbaj non-tehnic cu beneficiarul poate fi un serios obstacol in colaborarea dintre acestia, asa incat oferta tehnica are nevoie sa fie clara.
Unii consultanti sunt lipsiti de experienta si, in lipsa unei selectii atente de catre client, consultantii ajung sa castige bani frumosi in timp ce invata cum sa rezolve diverse probleme. Acest lucru se intampla cu precadere pe piete noi sau pe cele reglementate artificial (prin atestari sau certificari).
Iata ca se poate si fara liste oficiale! Sigur ca preocuparea celor din bransa pentru a avea o identitate anume este legitima, lucru la care subscriu, insa daca exprimarea acestei legitimitati ne conduce catre forme noi de protectionism fortat, atunci mai bine fara. Si asta pentru ca bransei nu-i lipseste decat acuzatia de privilegiati ai tranzitiei interminabile, calitate pe care nu stiu cati dintre consultantii adevarati si-o doresc.
