Compania petroliera britanica BP a anuntat luni ca, din cauza mareei neagre provocate de explozia uneia dintre platformele sale petroliere in Golful Mexic, a cheltuit pana in prezent 1,6 miliarde de dolari (circa 1,3 miliarde de euro), relateaza AFP, citat de Mediafax.
Aceasta suma include toate cheltuielile facute de grup, inclusiv operatiunile de colmatare si oprire a deversarilor, forarea puturilor de siguranta, ajutoarele acordate statelor riverane, pagubele deja rambursate si fondurile oferite autoritatilor federale, a precizat BP.
Suma include de asemenea o prima transa de 60 de milioane de dolari care va fi folosita la finantarea construirii mai multor insule artificiale in largul statului Louisiana pentru a proteja ecosistemul sau foarte fragil de pe coasta. BP s-a angajat sa aloce in total 360 de milioane de dolari pentru construirea acestui "arhipelag".
In precedenta estimare, publicata joi, compania BP a evaluat cheltuielile sale privind mareea neagra la 1,43 de miliarde de dolari.
Oficialii grupului au reiterat ca este "prea devreme" sa fie evaluate costurile totale ale acestei catastrofe. Specialistii estimeaza ca acestea s-ar putea ridica intre 30 si 100 de miliarde de dolari daca sunt luate in considerare operatiunile de colmatare, indemnizatiile, penalizarile din partea administratiei si procesele civile care vor fi intentate impotriva grupului.
Consiliul de administratie al companiei BP urmeaza sa se reuneasca luni si sa examineze problema acordarii trimestriale de dividende actionarilor, in conditiile in care compania este supusa presiunilor pentru a-si reduce sau suspenda aceste plati, in asteptarea evaluarii costului total pe care si-l va asuma din cauza mareei negre.
Presedintele grupului, Carl-Henric Svanberg, a fost convocat miercuri la Casa Alba pentru intrevederi cu presedintele Barack Obama.