Bosch si Samsung fac baterii pentru masini electrice

Bosch si Samsung au infiintat o noua companie care va produce acumulatori Litiu-Ion pentru autovehicule hibride si electrice. Noua societate, SB LiMotive Co. Ltd, face parte din strategia pe termen lung a celor doua companii pentru dezvoltarea automobilelor cu motor electric.

Inginerii Bosch privesc ca tehnologie tranzitorie imbinarea motoarelor cu ardere interna si a echipamentelor electrice intr-un hibrid. Scopul final este ca pe termen lung sa fie folosita exclusiv energia electrica, mai prietenoasa cu mediul. Acest lucru se va intampla insa daca inginerii vor obtine progrese semnificative in imbunatatirea performantelor acumulatorilor si daca soferii vor accepta sa reincarce dupa o distanta de 100 – 200 de km.

„Pornim de la premiza ca, in 2015, dintr-un numar de 91 milioane de autoturisme noi si autoutilitare, peste trei procente vor fi autovehicule hibride si electrice", a explicat Wolf-Henning Scheider, presedintele Consiliului de Administratie al Gasoline Systems, o divizie a grupului Bosch. Samsung si Bosch doresc sa inceapa productia de acumulatori in 2011.

Fata de un motor electric, modelele hibride dotate cu motor cu aprindere prin scanteie pot economisi cu pana la 25 de procente din emisiile de CO2, iar cele hibride Diesel cu pana la 20 de procente, in comparatie cu agregatele conventionale cu aprindere prin scanteie.

Aceste cifre indica faptul ca motorul cu ardere interna va deveni in urmatorii 20 de ani propulsorul cel mai des utilizat.

spot_img

Ultimele știri