Biodiversitatea este una dintre resursele naturale cele mai pretioase ale Romaniei. Si totusi, scrie John Akeroyd, mult prea des oamenii politici si publicul trec cu vederea beneficiile economice pe care le au pentru societatea umana populatiile sanatoase de plante si animale salbatice.
De milenii, plantele si animalele au prosperat si evoluat alaturi de comunitatile fermierilor, la randul lor dependente de serviciile si produsele biodiversitatii din jurul lor. In trecut, acest parteneriat i-a ajutat pe fermieri, si nu e niciun motiv pentru care acest ajutor sa nu continue.
Ca botanist din nord-vestul Europei, sunt uimit de bogatia vietii salbatice din Romania si de peisajele rurale intacte. Desi agricultura din Romania a fost intensificata si modernizata inclusiv in comunism, pajistile si pasunile intinse intretinute traditional supravietuiesc, in special la poalele Carpatilor. Nu e vorba despre natura salbatica, ci despre biodiversitate sprijinita de activitatea umana. Fermierii raman in legatura cu natura, insa aceste pajisti si abundenta lor de plante si animale – unele rare, altele care nu sunt amenintate la nivel national, dar s-au pierdut in cea mai mare parte a Europei dupa 1945 – nu au atras niciodata acelasi nivel de interes din partea conservat ionistilor precum Carpatii sau Delta Dunarii. Totusi, conservarea acestor pajisti de pe langa ferme este de mare interes international, lucru care trebuie recunoscut la scara mai larga si in Romania. Nu sunt doar locuri frumoase, care prezinta interes stiintific. Artefacte ale unor eforturi omenesti indelungate, ele reprezinta vietile a mii de fermieri – si atat comunitatile de fermieri, cat si pajistile sunt amenintate in lumea moderna.
Din 2002, noi, un grup de romani si britanici, ne-am implicat intr-un proiect pentru conservarea catorva dintre pajistile cele mai reprezentative pentru Romania, in satele sasesti sau in zona Tarnava Mare a Podisului Transilvaniei. Aici, printre dealuri impadurite si vai abrupte legate prin orasele istorice ale Sibiului, Sighisoarei si Brasovului, imigrantii germani stabiliti incepand cu secolele XII-XIII au construit cetati inconjurate de ziduri, sate organizate si faimoasele lor biserici fortificate impotriva atacurilor tatare si otomane. Timp de 800 ani, munca lor a hranit acest pamant, iar fermele saxone construite si reconstruite in stilul secolului al XVIII-lea reflecta ceea ce era odata o economie rurala prospera. Chiar si astazi, cand majoritatea sasilor s-au intors in Germania, peisajul cultivat traditional si nonintensiv e in mare parte intact, bogata biodiversitate supravietuind in armonie cu activitatea umana.
Biodiversitatea – pajisti cu flori salbatice multicolore, cantec de greieri, stoluri de fluturi, broscoi cu burta galbena in urma carutelor, sfrancioci pe firele de telefon – ramane puternica. Numarul total de specii de plante salbatice intalnite aici ajunge la 1.200 – o treime din flora Romaniei! Dar satele sasesti in sine, ca multe alte comunitati agricole din Romania, au nevoie de restructurarea economiei rurale deteriorate si depasite pentru a-si imbunatati perspectivele, in special pe cele ale tinerilor. Conservarea trebuie legata de dezvoltarea rurala sustenabila, si, de asemenea, trebuie mai degra ba implementata pe plan rural la scara larga decat sa fie rezervata unor zone restranse.
Provocarea este sa cream o societate rurala stabila si sa crestem veniturile din agricultura, simultan cu protejarea biodiversitatii si a peisajelor culturale si ecologice unice din tinutul sasesc. Conservarea nu trebuie sa puna piedici in calea perspectivelor economice ale localnici lor, iar agricultura trebuie sa fie atat motorul protejarii biodiversitatii, cat si al regenerarii culturii.
