Artistul de graffiti Banksy a realizat o lucrare ce este considerată o critică la adresa poluării, într-un oraș unde se află una dintre cele mai mari oţelării din lume. Desenul, făcut pe un garaj, a fost vândut pentru 130.000 de dolari.
A fost o mare surpriză pentru Ian Lewis, un oțelar din Țara Galilor, să găsească pe garajul său, cu o săptămână înainte de Crăciun, o lucrare de-a artistului cu identitate necunoscută, Banksy.
Desenul, realizat pe două laturi perpendiculare ale construcției, înfățișează un copil cu brațele deschise, care încearcă să prindă fulgi de zăpadă cu limba. Însă, de fapt, fulgii de zăpadă sunt bucăți de cenușă eliberată în aer de un coş industrial, de pe peretele perpendicular.
Banksy a confirmat, mai târziu, că e lucrarea sa, postând pe Instagram o filmare cu desenul. Titlul lucrării, potrivit postării, este „Season’s greetings”. De atunci și până în prezent, în jur de 20.000 de persoane au vizitat zona pentru a admira cel mai nou desen al artistului.
În orașul Port Talbot, de pe ţărmul Swansea Bay, se află una dintre cele mai mari oţelării din lume, iar lucrarea lui Banksy este considerată o critică la adresa poluării. În montajul video postat pe rețeaua socială, artistul surprinde lucrarea pe ambele laturi ale garajului, apoi drona se ridică în aer și arată mai multe furnale care scot fum.
Lucrarea a fost vândută de către Ian Lewis pentru suma de 100.000 de lire sterline (130.000 de dolari) unui comerciant de artă din Marea Britanie. Bărbatul a primit mai multe oferte, mult mai bune, dar a ales-o pe aceasta deoarece cumpărătorul a fost de acord să mai lase desenul o vreme în comunitate.
„Cred că orașul s-a îndrăgostit de lucrare, cred că toată lumea o iubește și ar fi fost o rușine să fie mutată din zonă”, a zis oțelarul pentru BBC.
Cumpărătorul, John Brandler, în vârstă de 63 de ani, a spus că întregul mural va trebui să fie mutat bucată cu bucată, iar garajul reconstruit.
„O voi împrumuta municipalităţii din Port Talbot pentru minimum doi sau trei ani. Vreau să o folosesc ca centru al unui hub artistic, care va aduce în Port Talbot artişti faimoşi pe plan internaţional”, a adăugat acesta.
„Sunt un comerciant de artă. Deţin mai multe desene de Banksy, dar deţin şi picturi realizate de John Constable, Thomas Gainsborough, Joseph Mallord William Turner, am şi o pictură de Pure Evil (artist urban). Deţin toate felurile de artă”, a mai spus acesta.
Oțelarul a afirmat că acum își va da timp să se gândească ce vrea să facă cu adevărat, ținând cont că nu mai are presiunea financiară pe umeri.
„Cred că a fost un loc perfect pentru tema operei de artă. Nu cred că a avut ceva de-a face cu mine, ci doar cu garajul”, a mai zis acesta.