Bancile vor cultiva proiectele pentru agricultura

Bancile vor ajunge, in cautarea lor de noi forme de creditare, si la agricultura, crede Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale.

Una dintre problemele presante ale Romaniei si unul dintre pilonii Strategiei pentru Dezvoltare Durabila este agricultura, iar una dintre solutii este gasirea de noi forme de finantare si atragerea investitorilor catre zonele rurale, aceasta a fost parerea unanima a vorbitorilor din cadrul Forumului National pentru Dezvoltare Durabila.

Pe langa fondurile europene care, conform datelor furnizate de Ministerul Economiei si Finantelor, au fost accesate in proportie de doar 3% in sectorulagriculturii in 2007, bancile trebuie sa gaseasca forme de creditare avantajoase si pentru sectorul agricol, crede Isarescu.

"Terenurile agricole din Romania sunt demoralizante. Sunt cumparate din considerente imobiliare, iar fiscalitatea trebuie sa mearga pe directia descurajarii acestei inactivitati", crede guvernatorul.

Statul trebuie sa se implice mai activ pentru cofinantarea proiectelor in agricultura, a mai aratat Isarescu, propunand ca 1% din produsul intern brut sa mearga pe aceasta directie, bineinteles, fara a se depasi limita de 3% a deficitului bugetar.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri