Ministerul Transporturilor a lansat licitatia pentru realizarea proiectului de asigurare a conditiilor de navigatie pe Dunare, intre Calarasi si Braila, prin care va fi asigurata o adancime constanta a senalului navigabil pe tot parcursul anului.
Proiectul presupune asigurarea unei adancimi minime constante de 2,5 metri pe parcursul anului pe sectorul Calarasi – Braila (200 de kilometri) al Dunarii, valoarea proiectului fiind de 33,97 milioane de euro fara TVA. Sumele sunt asigurate din fonduri ISPA ale Uniunii Europene si de la bugetul Ministerului Transporturilor.
Lucrarile se vor finaliza in circa doi ani de zile. Uniunea Europeana, prin programul NAIADES, incurajeaza dezvoltarea cailor fluviale de navigatie. Volumul marfurilor transportate pe Dunare de Romania este de doar trei la suta din totalul volumului de marfuri transportat, fata de pana la 50 la suta in Franta, Belgia si Olanda.
Proiectul va trebui insa sa tina cont de mediul inconjurator, avand in vedere faptul ca zona dintre Calarasi si Braila este recunoscuta pentru faptul ca este unul din locurile in care sturionii isi depun icrele, iar fauna din zona este protejata.