Prim ministrul australian, Kevin Rudd, i-a spus joi prim ministrului chinez, Wen Jiabao, ca este dispus sa-l ajute sa ajunga la o intelegere cu tarile dezvoltate in privinta emisiilor de gaze cu efect de sera, informeaza WBCSD.
Discutia dintre cei doi a avut loc in contextul Conferintei de la Bali, unde peste 180 de natiuni negociaza un nou acord impotriva schimbarilor climatice, care va inlocui Protocolul de la Kyoto dupa 2012.
Dupa ce a ratificat luni Protocolul de la Kyoto, noul prim ministru australian a declarat jurnalului Sydney Morning Herald’s ca va folosi noua pozitie a Australiei pentru a construi un pod intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare in problema emisiilor.
" Sunt constient de dificultatea acestei situatii deoarece distanta dintre cele doua pozitii este in prezent enorma, dar este o distanta pe care Australia nu avea cum s-o micsoreze in trecut deoarece nu era membra cu drepturi depline la masa negocierilor", a adaugat Kevin Rudd.
In cursul acestei saptamani, delegatul australian la Bali a anuntat ca tara sa va sustine si obiectivele stabilite in cadrul unei intalniri din Austria din luna august. La aceasta intalnire, tarilor dezvoltate le-au fost recomandate reduceri ale emisiilor de 25-40%, o masura pe care IPCC o considera esentiala pentru mentinerea cresterii temperaturii globale cu mai putin de 2 grade Celsius peste nivelul pre-industrial. Fostul guvern australian s-a opus strategiei de la Viena.
Decizia Australiei de ratificare a Protocolului de la Kyoto a lasat SUA in pozitia de singura mare economie care i se mai opune inca.
Delegatul american la Bali, Harlan Watson, a declarat ca nici votul comitetului Senatului de a limita emisiile si nici decizia Australiei de a ratifica Protocolul de la Kyoto nu vor schimba strategia americana.
SUA va organiza o alta intalnire climatica la care vor participa principalii 17 poluatori mondiali. George Bush spera ca la aceasta intalnire isi va putea impune propriile cifre si obiective.
Yvo de Boer, secretarul executiv al UNFCCC, a declarat ca limitarea emisiilor cu 25-40% pana in 2020 este o masura acceptata de majoritatea guvernelor.
" Este o limita stabilita pentru tarile dezvoltate si in general acceptata ca directia pe care trebuie sa mearga tarile bogate..daca vor sa le permita si tarilor sarace sa-si dezvolte economiile", a adaugat Yvo de Boer.
Foto: Kevin Rudd, primul ministru australian