Attila Korodi: Somesul are sanse la o revigorare mai rapida

Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Attila Korodi, a declarat luni ca prin modernizarea sistemului de alimentare cu apa potabila si a statiei de epurare din municipiul Satu Mare "raul Somes are sanse la o revigorare cat mai rapida".

Prezent la inaugurarea lucrarilor de modernizare a sistemului de alimentare cu apa si canalizare in municipiul Satu Mare, o investitie de peste 37 de milioane de euro din fondurile Uniunii Europene, ministrul a aratat ca prin tratarea apelor uzate in moderna statie de epurare, dotata cu filtre UV, raul Somes va fi mai putin poluat.

Potrivit ministrului, revigorarea Somesului va fi mai rapida dupa inaugurarea statiilor de epurare din Cluj-Napoca si Baia Mare. In opinia sa, un lucru important il reprezinta faptul ca echipa de proiect s-a pregatit foarte bine in accesarea fondurilor europene, pe viitor putand atrage alti bani europeni.

Proiectul "Imbunatatirea sistemelor de alimentare cu apa potabila, colectare a apelor uzate si a statiei de epurare in municipiul Satu Mare" s-a desfasurat pe etape, valoarea totala fiind de 37.355.000 euro, din care 71% finantare nerambursabila prin masura ISPA iar restul – cofinantare din partea Primariei, printr-un credit de la Banca Europeana de Investitii.

Primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, a subliniat ca meritul l-a avut echipa de proiect. Demersurile pentru obtinerea fondurilor s-au facut in 1999, finantarea s-a aprobat abia in 2002 iar prima licitatie s-a organizat in 2003. Investitia presupune modernizarea frontului de captare a apei, a uzinei de apa, reabilitarea statiilor de pompare, a statiei de epurare si inlocuirea a 13 km de retele de canalizare.

Secretarul de stat in Ministerul Economiei si Finantelor Eugen Teodorovici a evidentiat ca acest proiect este primul din Romania de asemenea dimensiuni care se finalizeaza, in lunile urmatoare fiind inaugurate cele din Oradea si Piatra Neamt.

Dupa prezentarea proiectului, delegatia s-a deplasat la uzina de apa de la Martinesti si la statia de epurare a apei, pentru a vedea la fata locului modernizarile.

Aceasta este cea de-a treia mare investitie din fonduri europene in Satu Mare, dupa ce in Parcul Industrial s-au investit 6 milioane de euro iar in Pasajul suprateran de pe strada Fabricii – 7 milioane de euro.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri