Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat un apel destinat realizării de proiecte pentru colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori, cu o alocare financiară care depăşeşte un miliard de lei.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, sesiunea de depunere a proiectelor începe joi, la ora 12:00, iar alocarea financiară totală aferentă acestei investiţii este de 1.087.209.500 lei, din care 250.894.500 lei reprezintă alocare financiară suplimentară de 30% din sumele alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) investiţiei.
Beneficiarii acestei măsuri sunt Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) şi/sau asociaţiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR)/Operatorii Locali (OL) din sectorul de apă/apă uzată sau parteneriatele între tipurile de solicitanţi menţionaţi anterior.
Prin intermediul Investiţiei 2 sunt sprijinite investiţii pentru colectarea apelor uzate în aglomerările sub 2.000 de locuitori, respectiv:
- înfiinţarea sistemelor individuale adecvate (SIA) de colectare şi epurare a apelor uzate,
- înfiinţarea sistemelor publice inteligente alternative (SPIA) pentru procesarea apelor uzate,
- înfiinţarea şi/sau extinderea sistemelor centralizate de colectare a apelor uzate şi
- înfiinţarea şi/sau extinderea sistemelor de distribuţie a alimentării cu apă.
Din suma totală alocată programului, 590,34 milioane de lei sunt pentru investiţii în sistemele individuale adecvate (SIA) de colectare şi epurare a apelor uzate şi pentru investiţii în înfiinţarea sistemelor publice inteligente alternative (SPIA) pentru procesarea apelor uzate. Pe lângă finanţarea din PNRR, va exista o alocare financiară suplimentară în valoare de 177,102 milioane de lei.
De asemenea, pentru investiţii în înfiinţarea sistemelor centralizate de colectare a apelor uzate este disponibil un buget de 319,76 milioane de lei, din care 245,975 milioane de lei din PNRR.
Conform MMAP, bugetul alocat va fi divizat în funcţie de localizarea investiţiei, respectiv, în funcţie de teritoriul pe care se regăseşte cel puţin 50% din populaţia deservită de investiţie şi care va beneficia de sistemul de gestiune a apei uzate şi/ sau alimentare cu apă, după cum urmează:
- pentru investiţiile prin care mai mult de 50% din populaţia befeficiară se regăseşte pe teritoriul unei arii protejate de tip Parc naţional şi/sau Parc natural – suma de 113.526.922,70 lei (din PNRR), plus alocare financiară suplimentară de 34.058.077,30 lei;
- pentru investiţiile prin care mai mult de 50% din populaţia beneficiară nu se regăseşte pe teritoriul unei arii protejate de tip Parc naţional şi/sau Parc natural – buget de 722.788.077,30 lei, plus o alocare financiară suplimentară de 216.836.422,70 lei.
Ca urmare a implementării acestei investiţii:
- o mie de sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare vor fi construite şi operaţionalizate pentru preluarea încărcării din aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori, până la sfârşitul trimestrului IV din anul 2023;
- 12.900 de sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare vor fi construite şi operaţionalizate până la finele trimestrului II din 2026;
- 100 km de reţele de canalizare vor fi construite şi operaţionalizate până la sfârşitul trimestrului II din anul 2024;
- 250 km de reţele de canalizare vor fi construite şi operaţionalizate până la sfârşitul trimestrului II din anul 2026.
Apelul de finanţare este de tip competitiv, deschis până la 15 februarie 2023, ora 12:00, pentru toţi beneficiarii eligibili, cu termen-limită de depunere a cererilor de finanţare, în limita plafonului de depunere din anunţul de lansare, pe baza de criterii de selecţie şi cu prag de calitate prestabilit.
Pentru primele 72 de ore de la lansarea apelului nu se aplică plafonul de depunere, iar activităţile sunt eligibile doar dacă sunt respectate toate criteriile de eligibilitate prevăzute în ghidul de finanţare, precizează sursa citată.
Citește și:
UE: Tratarea apelor urbane reziduale, pe drumul cel bun