Analiză: Cum arată planul României de a trece la o economie circulară până în 2030

Performanțele României în ceea ce privește o economie circulară sunt printre cele mai slabe din Uniunea Europeană, potrivit datelor publice analizate de specialiștii Clean Recycle, iar până în 2030, mediul privat și cel public ar putea trece treptat de la economia liniară la modelul de dezvoltare durabilă, potrivit Strategiei Naționale privind Economia Circulară. Printre planurile autorităților se numără și scheme de sprijin prin care vor putea fi accesate fonduri guvernamentale și europene. 

Astfel, companii din 14 sectoare de activitate vor putea să urmeze, în următorii 8 ani, planuri majore de transformare, iar cele mai multe fac parte din sectoare precum FMCG, retail, deșeuri, construcții sau agricultură, potrivit analizei.

Economia Circulară înseamnă consum și producție responsabilă, iar Strategia Națională propune, printre altele, creșterea productivității resurselor, reducerea generării cantităților de deșeurilor și creșterea gradului de reciclare, potrivit analizei Clean Recycle.

Implementarea acestei strategii se va face concomitent cu implementarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, tot până în 2030, cu o valoare de 2,3 mld. euro. Obiectivele prinicipale ale acestui plan sunt reciclarea a 55% dintre deșeurile municipale până în 2025 și a 60% până în 2030, reciclarea a 65% din deșeurile de ambalaje până în 2025 (hârtie și carton 75%; plastic 50%; sticlă 70%; metale feroase 70%; aluminiu 50%), colectarea separată a deșeurilor periculoase, instituirea unor sisteme obligatorii de responsabilitate extinsă a producătorilor pentru toate ambalajele până în 2024.

Antreprenorii și consumatorii care nu se conformează cu regulile cuprinse în Strategia Națională pentru Economia Circulară ar putea plăti taxe și impozite mai mari în următorii ani.

Din zona de Est a Europei, deja există țări precum Cehia sau Polonia care au adoptat astfel de strategii pentru tranziția către Economia Circulară. Trebuie să fie un efort comun, susținut, din partea generatorilor de deșeuri, dar și din partea consumatorilor finali. Prin colectare selectivă și reciclare putem contribui la o econimie mai stabilă și mai rezistență în timp”, declara Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle.

România se clasează între ultimele locuri în rândul țărilor din Uniunea Europeană privind reciclarea deșeurilor municipale. Media europeană a fost în 2020 de 48%, în timp ce în țară noastră procentul a fost de 14%.

Economia Circulară este un obiectiv important la nivelul Uniunii Europene și ar putea genera, în medie, un PIB cu 0.5% mai mare până în 2030 și ar putea crea în jur de 700 de mii de noi locuri de muncă în statele membre, în fabricile de reciclare sau în unitățile de reparații.

Citește și: Sistemul Garanție-Returnare devine funcțional începând cu 30 noiembrie 2023

spot_img

Ultimele știri