Organizația EuroNatur a publicat un inventar amănunțit care identifică pădurile valoroase ale României. Conform rezultatelor, România încă deține cel puțin 536.000 de hectare de păduri potențial naturale și primare, însă distrugerea acestora avansează într-un ritm îngrijorător.
Conform unui comunicat de presă publicat de Agent Green, raportul numit PRIMOFARO (Primary and Old Growth Forest Areas of Romania) a fost conceput prin analiza vizuală a imaginilor satelitare și regionale. Hărțile digitale PRIMOFARO au fost validate prin vizite în teren și prin comparația amănunțită a imaginilor de satelit actuale și istorice, din programul declasat al Armatei SUA Corona, din 1960.
Pe hârtie, două treimi – mai mult de 300 000 de hectare – din pădurile naturale ale României sunt incluse in rețeaua europeană Natura 2000, incluzând și parcuri naturale și naționale. Dar majoritatea acestor păduri nu beneficiază de niciun fel de protecție. Doar 6% dintre ele au fost incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine până în acest moment. Acesta include doar pădurile declarate cu strictețe „păduri virgine”, in timp ce restul pădurilor aproape la fel de valoroase sunt excluse complet.
În consecință, degradările sunt omniprezente în siturile Natura 2000 și în parcurile naționale. PRIMOFARO arată că aproape 50% dintre pădurile virgine, care au fost identificate în proiectul “Pin Matra” în anul 2005, au fost deja distruse sau degradate.
„Am privit mai departe de criteriile stricte ale pădurilor virgine în mod intenționat, pentru că scopul a fost să identificăm păduri cu importanță biologică și climatică ridicată. Aproximativ 8% dintre pădurile României sunt încă într-un stadiu cât se poate de natural. Acestea pot fi denumite echivalentul pădurii Amazoniene pentru Europa. Puținele păduri virgine care au mai rămas exclud păduri primare deosebit de importante. Pădurile primare și seculare au devenit extrem de rare în Europa, toate trebuie să aibă statut de protecție specială, “ subliniază Matthias Schickhofer, co-autor PRIMOFARO.
Agent Green și EuroNatur apelează la Uniunea Europeană să ia măsuri urgente pentru a salva “Amazonul Europei” și să se asigure că legislația Natura2000 este respectată în România.
“Europa trebuie să acționeze împreună pentru a conserva moștenirea naturală impresionantă a României. Soluția este suportul financiar pentru compensarea proprietarilor de păduri private. Nu în ultimul rând, România trebuie să respecte în totalitate legea internațională și legislația Natura2000: pădurile naturale Natura2000 care se află pe proprietatea statului trebuie să fie protejate prin acțiune guvernamentală imediat.,” spune Gabriel Schwaderer, Director Executiv al Fundatiei Euronatur.
Conform inventarului, în România se află cele mai mari întinderi de păduri primare și seculare din UE (526.000 ha), cu excepția Scandinaviei. Doar 116.589 hectare (55%) din inventarul Pin Matra realizat în 2005 apar să fie intacte astăzi. 332.844 hectare (63%) se găsesc în situri Natura 2000, care se suprapun cu parcuri naționale, însă nici acolo pădurile nu sunt protejate.
“Guvernul României a eșuat în protejarea pădurilor primare și seculare. În timp ce îi ținea pe ecologiști ocupați cu poveri birocratice în conjuncție cu Catalogul Pădurilor Virgine, zeci de mii de hectare de pădure naturală din situri Natura 2000 și parcuri naționale au fost distruse. Legislația Europeană ne obligă să protejăm toate pădurile în stare de bună conservare, nu doar câteva muzee de păduri virgine,” a declarat Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Pe 10 septembrie, organizațiile de mediu Agent Green, EuroNatur și ClientEarth au înaintat o plângere oficială către Comisia Europeană împotriva autorităților din România, pentru distrugerea sistematică și deliberată a pădurilor seculare aflate în arii naturale protejate.