Adevarul: Nobel pentru „cavalerul Terrei”
Anul acesta, Premiul Nobel pentru Pace a fost impartit intre fostul numar doi de la Casa Alba de pe vremea administratiei Clinton si Comisia ONU IPCC.
"Este o mare onoare", au fost primele cuvinte pronuntate de Al Gore dupa ce a aflat ca i s-a inmanat cea mai prestigioasa distinctie internationala pentru eforturile depuse in sensibilizarea opiniei publice la subiectul incalzirii globale.
Riscurile presupuse de acest fenomen climatic, ce pare a avea un ritm din ce in ce mai rapid de la un an la altul, au fost expuse de fostul vicepresedinte american pe parcursul a numeroase conferinte si au fost sintetizate in lucrarea "An Inconvenient Truth".
Volumul a devenit rapid un bestseller, iar filmul realizat dupa acesta a fost recompensat cu un Oscar pentru cel mai bun documentar, in luna februarie a acestui an. Premiul Nobel pentru Pace atribuit lui Al Gore arata ca subiectul controversat al schimbarilor climatice provocate de incalzirea planetei reprezinta un semn ca lumea politica internationala constientizeaza din ce in ce mai profund pericolele social-economice pe care le presupun aceste modificari.
Deziluzia politicii si alarma ambientala
Al Gore a petrecut 16 ani in Congresul American si opt la Casa Alba inainte de a deveni cel mai cunoscut "cavaler al Terrei", dupa cum a fost supranumit. In 1993 a fost ales vicepresedinte al Statelor Unite, functie pe care a avut-o pana in 2001. A luat parte la alegerile din 2000 si, in timpul campaniei electorale, sondajele il aratau umar la umar cu rivalul sau republican, George W. Bush. Dupa ce acesta din urma a castigat cu o diferenta de numai 537 de voturi, Al Gore si-a concentrat atentia aproape in exclusivitate asupra problemelor ambientale.
Gore isi va ceda premiul
Tot in cadrul sustinutei activitati ecologice, fostul vicepresedinte s-a implicat, in luna iulie a acestui an, in organizarea unui megaconcert, "Live Earth", care s-a desfasurat simultan in mai multe mari orase ale lumii. Fondurile obtinute din vanzarea biletelor au fost donate pentru actiuni de protejare a mediului inconjurator. De altfel, dupa ce a primit Nobelul, Gore a declarat ca isi va ceda suma cuvenita Aliantei pentru Protectia Climei. "Problema schimbarilor climatice nu mai reprezinta doar o chestiune politica, ci a devenit deja una morala", a mai spus el la festivitatea decernarii premiilor. Analistii sustin ca Al Gore
s-ar putea intoarce in politica dupa acest premiu.
IPCC a adus al 11-lea Nobel pentru ONU
Premiul Nobel pentru Pace a mai fost atribuit si Comisiei Interguvernamentale a ONU pentru Schimbari Climatice (IPCC). Comitetul de la Oslo a considerat ca IPCC merita Premiul Nobel "pentru eforturile de a construi si a aduce la cunostinta opiniei publice internationale toate aspectele legate de schimbarile climatice rezultate in urma activitatilor umane si de masurile necesare pentru contracararea efectelor negative rezultate".
Purtatorul de cuvant al IPCC, Carola Traverso Saibante, a declarat ca "a fost o adevarata surpriza, dar am fi fost multumiti daca premiul i-ar fi revenit doar lui Al Gore, pentru ca oricum s-a recunoscut importanta problematicii". Surprins s-a aratat si presedintele IPCC, Rajendra Pachauri, care spera ca oamenii vor intelege "mesajul" pe care Academia Suedeza l-a transmis atunci cand a ales cei doi "premianti".
Comitetul analizeaza si sintetizeaza cercetarile efectuate de mii de oameni de stiinta pe plan international. Raporturile sale, dintre care ultimul a fost publicat la inceputul acestui an, le ofera factorilor de decizie politica o baza solida de informatii. Premiul de anul acesta este al 11-lea primit de o institutie sau personalitate apartinand Natiunilor Unite. Prima distinctie i-a revenit in 1969 lui John Boyd Orr, fost director al Organizatiei pentru alimentatie si agricultura, iar ultima, in 2005, cand a fost atribuit Agentiei Internationale pentru Energie Atomica si directorului ei, Mohamed El Baradei.
„Un adevar incomod", de la Oscar la Nobel
Lungmetrajul "An Inconvenient Truth" ("Un adevar incomod"), regizat de Davis Guggenheim, a castigat Premiul Oscar pentru cel mai bun documentar in 2007.
Fostul vicepresedinte american Al Gore a pus intr-un format usor digerabil informatii altminteri greu de inghitit, folosindu-se de animatie si de umorul personal pentru a livra detalii explozive, care pun la indoiala viitorul linistit al omenirii. Potrivit unor studii citate in documentar, nivelul dioxidului de carbon este mai ridicat acum decat a fost in 650.000 de ani de existenta a Planetei.
Din 1846 si pana astazi, cele mai mari temperaturi s-au inregistrat incepand cu anul 1990, iar 2005 a fost cel mai fierbinte. Din cauza incalzirii globale, incepand din 1970, calota arctica s-a micsorat cu 40% in aproape 40 de ani. Documentarul mai arata ca Statele Unite ale Americii sunt in proportie de 30,3% responsabile pentru incalzirea globala, Europa – 27,7%, Africa – 12,2%, Asia – 13,7%.
Noua erori stiintifice in documentar
Judecatorul Michael Burton de la Curtea Superioara din Londra a anuntat ca guvernul poate difuza filmul in scoli numai insotit de un anunt explicativ, deoarece documentarul contine noua greseli stiintifice.
Inexactitatile au fost semnalate de directorul de scoala Stewart Dimmock. Judecatorul a spus ca nu se poate dovedi ca disparitia zapezii de pe muntele Kilimanjaro din estul Africii poate fi atribuita incalzirii globale.
Gore face referire, in documentar, si la un nou studiu care arata ca, in premiera, ursi polari s-au inecat pentru ca au inotat pe distante de pana la 100 de kilometri pentru a gasi gheata. Cu toate acestea, un singur studiu arata ca patru ursi polari s-au inecat de curand din cauza unei furtuni. Comunitatea stiintifica nu contesta insa argumentul principal al filmului, care arata pericolele majore ale incalzirii globale. (Dan Boicea)
Poruncile lui Al Gore
Mergeti pe jos, cu bicicleta, cu transportul in comun
Plantati copaci; reciclati
Economisiti energie si apa. Cand nu va uitati la tv, opriti-l! Acelasi lucru e valabil si cu computerul
Folositi surse alternative de energie: solara, eoliana
Ziua: Al Gore, „inNobelat”
Pacea si schimbarile climatice au mers mana in mana pentru juriul care a decis castigatorul din acest an al Premiului Nobel pentru pace. Distinctia le-a fost acordata fostului candidat la Casa Alba, Al Gore, si unei comisii a Organizatiei Natiunilor Unite.
Campania intensa pentru combaterea incalzirii globale dusa in ultimii ani de fostul vicepresedinte american Al Gore a fost recunoscuta ieri prin acordarea premiului Nobel pentru pace. Distinctia le-a revenit in egala masura lui Gore si Comisiei pentru Climat (Giec) a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). Juriul si-a motivat alegerea invocand „eforturile de colectare si difuzare a informatiilor cu privire la schimbarile climaterice provocate de om si pentru punerea bazelor in vederea adoptarii masurilor necesare luptei impotriva schimbarilor climaterice”, a declarat la Oslo presedintele Comitetului Nobel norvegian, Ole Danbolt Mjoes.
EXPERTII SI ACTIVISTUL. Comitetul Nobel a atras atentia asupra numeroaselor rapoarte intocmite si publicate in ultimii 20 de ani de Giec, pentru care lucreaza peste 2.000 de specialisti in incalzirea globala. Aceste rapoarte „au dus la un consens larg, in deplina cunostinta de cauza, asupra legaturii dintre actiunile omului si incalzirea planetei”. Despre Gore, membrii comitetului Nobel au spus ca „este, probabil, singura persoana care a facut atat de mult pentru ca oameni din intreaga lume sa inteleaga ca trebuie luate masuri urgente pentru combaterea incalzirii climei”.
BIO. Dupa ce a fost vicepresedinte al SUA in timpul mandatului lui Bill Clinton, democratul Al Gore a esuat in tentativa de a deveni presedinte, la alegerile din 2000, castigate la mustata de George W. Bush. Dupa infrangere, a devenit o prezenta mult mai discreta in viata politica, implicandu-se, in schimb, tot mai activ in campaniile pentru mediu. In acest context, si-a alaturat numele de pelicula „An Inconvenient Truth”, care atrage atentia asupra efectelor incalzirii globale. Filmul a fost lansat in 2006 si a primit premiul Oscar la categoria documentar.
Evenimentul zilei: Primul Nobel climatic
Cruciada fostului vicepresedinte american Al Gore pentru combaterea incalzirii globale a fost rasplatita cu Premiul Nobel pentru Pace.
Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit, vineri, fostului vicepresedinte american Al Gore si Grupului interguvernamental de experti pentru studiul schimbarii climatice (IPCC) pentru eforturile depuse in vederea constientizarii problemelor puse de incalzirea globala antropogena.
Potrivit AFP, prestigioasa distinctie are pentru Gore, candidat democrat la alegerile prezidentiale americane din anul 2000, un parfum de revansa.
Omul de stiinta indian Rajendra Pachauri, actualul sef al IPCC, a declarat ca a fost „coplesit si uluit” de „incredibilul” Nobel pentru Pace. „Ma simt privilegiat sa-l impart cu cineva atat de distins” ca Al Gore, a mai spus Pachauri.
La randul sau, Al Gore s-a declarat „onorat” sa imparta inalta distinctie cu IPCC. „Criza climatica nu este una politica, este o provocare morala si spirituala pentru intreaga umanitate”, a spus Gore, adaugand ca va dona integral partea baneasca a premiului, de aproximativ 750.000 de dolari, in beneficiul Aliantei pentru Protectia Climei, o organizatie nonprofit creata de el anul trecut.
Celebritate si politica
Dupa lunga tacere care a urmat infrangerii sale controversate in fata lui George W. Bush, Al Gore (59 de ani) s-a consacrat unei activitati mai vechi, pe care a considerat-o mereu scopul vietii sale: lupta impotriva incalzirii globale.
Numeroasele sale conferinte pe aceasta tema au fost, in cele din urma, sintetizate in documentarul „Un Adevar Incomod”, in care expune in termeni simpli de ce omenirea risca, prin activitatile sale poluante, sa-si puna in pericol propriul viitor.
Pelicula a fost laureata cu doua Premii Oscar. Gratie acestui documentar, Gore a devenit si mai celebru, aparand ca vedeta intre staruri ale muzicii in doua concerte „Live Earth” („Pamantul Viu”).
„Cel mai simpatic fost vicepresedinte al SUA”, cum este numit de partizanii sai, a insistat ca nu vrea sa se mai implice intr-o campanie prezidentiala, insa, imediat dupa anuntul comitetului Nobel, cota sa la bursa pariurilor privind viitorul presedinte american a crescut. Problema este ca rivalii sai la nominalizarea democrata sunt demult in campanie si au strans sume impresionante.
Reactii
Concert de laude de la marile cancelarii. Desi Al Gore a criticat frecvent politica de mediu a actualei administratii americane, Casa Alba a salutat rasplatirea sa cu Premiul Nobel.
„Activitatea lor a fost de natura sa inspire politicieni si cetateni de rand, deopotriva. UE ramane angajata ambitioaselor sale teluri in domeniu. Lansez un apel la toti partenerii nostri sa ia acest Premiu Nobel pentru Pace ca pe o incurajare de a aborda aceasta provocare inca si mai ferm, mai decisiv”, a declarat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Comitetul Nobel „a aratat astazi foarte clar ca lupta impotriva incalzirii globale este o politica centrala si de pace in secolul 21”, a apreciat si Achim Steiner, seful Programului pentru Mediu al ONU.