Agentia Europeana de Mediu da companiilor lectii de precautie

Agentia Europeana de Mediu (EEA) recomanda companiilor si politicienilor sa tina cont de semnalele de avertizare cu privire la impactul potential al diverselor tehnologii asupra mediului. Este vorba, in fapt, de aplicarea principiului precautiei, absolut esential pentru minimizarea impactului asupra mediului.

Studiul „Lectii tarzii din avertizari timpurii: stiinta, precautie, inovare” (Late lessons from early warnings: science, precaution, innovation) arata ca vina pentru numeroasele crize de mediu este a companiilor și politicienilor pentru că au ignorat efectele nocive pe care tehnologiile le-ar putea avea asupra mediului.

Documentul contine 20 de studii de caz  referitoare la impactul asupra mediului, cum ar fi intoxicarea cu mercur, efectele asupra fertilitatii cauzate de pesticide, precum si impactul farmaceuticelor asupra unor ecosisteme si pune problema impactului potential mai amplu al telefoanelor mobile, al culturilor modificate genetic, nanotehnologiei, energiei nucleare si al efectului chimicalelor asupra populatiilor de albine.

Raportul recomanda modificarea semnificativa a comportamentului politicienilor astfel incat acestia sa tina seama de principiul precautiei si abordeaza problema platirii de reparatii de catre acele companii care s-au dovedit a provoca daune mediului.

Sustine de asemenea ca evaluarile de risc pentru noile tehnologii ar trebui perfectionate si mai clar exprimate.

Inexistenta dovezilor asupra efectelor nocive a fost adesea interpretata gresit ca fiind o dovada a inexistentei efectelor nocive, in cazurile in care nu au existat studii relevante” se mentioneaza in raport.

Studiul arata ca impactul dezastrului de la Fukushima asupra mediului este probabil sa fi fost subestimat si cere o reevaluare substantiala a regimului de reglementare si functionare a centralelor nucleare.

In mod similar, raportul arata ca beneficiile asociate culturilor modificate genetic sunt supraestimate iar riscurile subestimate.

spot_img

Ultimele știri