Adevarul: Cum ar arăta piața de energie fără „băieții deștepți“

De „băieții deștepți" din energie se vorbește deja de mai bine de cinci ani, dar până acum nimeni nu a reușit să rezilieze contractele lor pe termen lung cu Hidroelectrica, deși toată lumea este de acord că aduc prejudicii enorme companiei, statului român și tuturor consumatorilor de energie din țară. Prin aceste contracte, cel mai ieftin producător de energie din țară vinde electricitate la prețuri mult mai mici decât media pieței.

Anul trecut, prețul mediu pe bursa de energie OPCOM a fost de aproximativ 170 de lei pe MWh, iar „băieții deștepți", majoritatea traderi, au plătit între 103 și 135 de lei pe MWh. Iar cantitatea de energie este uriașă, 15 TWh, adică 25% din consumul total al țării, în condițiile în care populația nu utilizează mai mult de 12 TWh.

Comisia Europeană a anunțat recent că a început o investigație asupra acestor contracte, iar, dacă se va dovedi că sunt ajutor de stat, ele vor fi reziliate. „Adevărul" a întrebat câțiva jucători din piață ce ar trebui să se întâmple cu energia câștigată în cazul în care ar dispărea „băieții deștepți". Şi, mai ales, ce efect va avea acest lucru asupra prețului?

Citeste pe adevarul.ro
 

spot_img

Ultimele știri