Adevarul: Vreau padurile din copilarie!

La numai 27 de ani, un maghiar din Miercurea Ciuc apara la Bruxelles interesele Romaniei. Ca membru al Comisiei de Mediu, el propune o directiva a padurilor.

Adevarul: V-ati angajat ca veti promova Romania cand veti deveni europarlamentar. Au trecut 10 luni din mandat, ce ati finalizat?

Csibi Magor: Incercam sa promovam Romania in primul rand prin proiecte, prin atitudine si prin politica pe care o facem in Parlamentul European.

Personal, am lansat proiectul „Primul oras wireless" si incerc sa implementez acest proiect in Baia Mare. Un alt proiect propus de mine „Centrul olimpic de iarna", pe care sper sa-l realizez la Miercurea Ciuc, in orasul meu natal.

Cea mai importanta initiativa a mea priveste insa defrisarile. Eu vreau sa opresc taierea padurilor printr-o lege impusa de la Bruxelles. Ceea ce dorim noi, la Comisia de Mediu, este elaborarea si votarea unei directive care sa oblige toate tarile membre sa apere padurile.

Nu e prea mare responsabilitatea la nici 28 de ani?

Orice sarcina este grea daca-ti asumi responsabilitatea. Ar fi fost mult mai simplu sa vorbesc foarte vizibil despre semafoare, as fi putut sa ies cu problema centralei nucleare de la Belene, care se construieste in Bulgaria si as fi creat isterie. Nu fac astfel de lucruri. Eu consider ca trebuie sa reprezint tara si cetatenii in mod onest.

Cum ati reusit sa va impuneti?

Am reusit sa fiu acceptat in Comisia de Mediu, dar si in grupul meu politic ca un om care are proiecte clare. Foarte multi parlamentari din PE stiu ca defrisarile sunt un subiect sensibil pentru mine.

De ce problema defrisarilor e un subiect sensibil?

Pentru ca provin dintr-un judet care a pierdut mai mult de jumatate din padurile pe care le avea. Imi aduc aminte cum arata padurea cand eram copil. Azi, nu mai regasesc codrii din anii copilariei mele. De fapt, 45 la suta din suprafata Romaniei ar trebui sa fie acoperita cu paduri, dupa relief, dar avem acoperita doar 27 la suta. Mi se pare foarte trist ca, desi romanii sunt printre primele trei natii care si-au aratat ingrijorarea fata de protectia naturii, in eurobarometrul din 2007, nimeni de la noi nu se oboseste sa faca ceva pentru stoparea defrisarilor.

Credeti ca puteti salva padurile?

Singur nu voi putea face totul, dar trag un semnal de alarma in Parlamentul European si lansez mesajul meu in cele opt birouri europarlamentare pe care le-am deschis in tara. Am semnale ca cetatenii ma sustin. Am vazut o actiune cetateneasca foarte, foarte eficienta in cazul Rosia Montana. Eu sunt convins ca acelasi fel de atitudine civica se va manifesta si pentru protejarea padurilor. Populatia trebuie sa se implice mai mult.

Am auzit ca va preocupa si problema obezitatii…

In acest an incercam sa realizam informarea cetatenilor asupra nutritiei si obezitatii. Daca vom reusi implementarea etichetarii produselor si in Romania, cred ca efectele se vor vedea in cateva saptamani.

Ce ziceti de poluare? Aveti o solutie?

Vara asta, sper sa fac primul proiect pe mobilitate urbana. O sa merg cu bicicleta din Baia Mare pana in Bucuresti, si pe traseu voi infiinta mai multe centre pentru biciclisti si pentru cei care merg cu rolele. Voi dialoga cu autoritatile din orase pentru a imbunatati infrastructura necesara oamenilor care vor sa faca mai multa miscare.

Care este cel mai „verde" europarlamentar din delegatia romana?

As nominaliza-o pe Daciana Sarbu.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri