Adevarul: Taxa pe punga de plastic ar putea fi suspendata

Suspendarea ecotaxei va fi ceruta de comisarul general al Garzii de Mediu. Seful Garzii de Mediu, Silvian Ionescu, spune ca ecotaxa ar trebui aplicata doar atunci cand va exista un laborator de testare a caracterului biodegradabil al pungilor.

Silvian Ionescu va cere un moratoriu care sa suspende ecotaxa, pana in momentul in care se va infiinta un laborator de testare care sa stabileasca timpul in care se degradeaza materialul pungilor pentru cumparaturi.

„Trebuie sa luam in consideratie un moratoriu, ca sa calmam o potentiala criza in sectorul producatorilor de mase plastice, criza care se suprapune peste cea financiara.

Vrem sa protejam piata locurilor de munca din acest sector“, a declarat, pentru „Adevarul“, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, Silvian Ionescu.

Comerciantii romani de pungi de plastic au o cerere mult mai mica, suporta si costurile ecotaxei, iar exportatorii straini vin pe piata romaneasca cu pungi pentru magazine care, potrivit lor, sunt biodegradabile, fiind scutiti de ecotaxa.

Pentru ca lucrurile sa fie clare in ce priveste gradul de biodegradabilitate al acestor pungi, o certificare din partea unui institut specializat este necesara, argumenteaza comisarul-sef al Garzii de Mediu.
 

spot_img

Ultimele știri