Adevarul: Sibienii trebuie sa-si schimbe solul din gradini

Poluarea cu plumb provenit din gazele de esapament e de doua ori mai mare decat limita admisa.Probele de sol prelevate chiar din parcul din fata primariei au dezvaluit ca si in acest oras, aflat la poalele muntilor, traficul autovehiculelor a reusit sa otraveasca pamantul. Locuitorii din municipiul Sibiu trebuie sa afle ca sunt la un pas de dezastru si sunt necesare masuri cat mai curand.

Chiar daca unii se vor grabi sa reduca impactul unei astfel de stiri, adevarul este ca gazele de esapament au otravit intreaga Romanie si nu are niciun rost sa ne facem ca nu observam.

Daca pana si in Sibiu, unde casele sunt asezate la doar cativa pasi de padurile de la poalele Muntilor Fagaras, pamantul e atat de plin de plumb si aerul contine monoxid de carbon mai mult decat intr-o topitorie, e limpede ca, daca nu luam masuri, masinile ne vor veni de hac.

Rezultatele analizelor

Probele de aer au fost prelevate in Sibiu pe bulevardul Victoriei, probele de apa, de la magazinul "Lux Mercur", din centrul orasului, iar cele de sol dintr-un spatiu verde amenajat langa primarie. Prin urmare, din zone prin care trec, in fiecare zi, zeci de mii de oameni.

Fara indoiala, rezultatele analizelor arata mai bine ca in alte orase ale tarii, dar efectele poluarii sunt vizibile si aici. Cele mai proaste rezultate au fost obtinute la testele de sol, unde continutul de plumb a fost de 40 de mg/kg, cand valoarea maxima admisibila este de numai 20 mg/kg. Aerul, desi e lipsit de bioxid de sulf, hidrogen sulfurat sau bioxid de azot, contine totusi 6,129 miligrame de monoxid de carbon pe metrul cub de aer, cand limita admisa este de 10mg/m3 de aer.

Adica dincolo de jumatate. Doar calitatea apei este in regula, nefiind identificate nici pulberi in suspensie, nici amoniu, nici cadmiu sau plumb, ceea ce arata ca apa din reteaua publica provine din surse inca necontaminate.

De ce plumbul e un pericol

Cantitatea foarte mare de plumb din solul orasului n-ar trebui sa lase autoritatile indiferente. Chiar daca acum poluarea se afla exclusiv la nivelul solului si in aerul din centrul orasului, putem garanta ca acestea sunt semnele ca, daca nu se schimba nimic, in cel mult doi ani otravurile din gazele de esapament se vor regasi si in panza freatica, pentru ca vor ajunge acolo cu ajutorul ploilor.

Am mai spus, si nu strica sa amintim, ca plumbul, odata intrat in organism, nu mai poate fi eliminat. El afecteaza mai ales creierul, rinichii si sistemul de reproducere, fiind deosebit de periculos pentru dezvoltarea intelectuala a copiilor. Plumbul din sol este absorbit cu usurinta de legume sau fructe si, dupa ce le consumam, suntem si noi contaminati.

Ce se poate face

In primul rand, trebuie sa evitam cultivarea in gradinile din apropierea strazilor. Cele mai expuse culturi sunt cele care provin de pe terenuri limitrofe arterelor de circulatie, unde exista o poluare intensa. Oamenii trebuie sa stie ca nu exista posibilitatea extragerii plumbului dintr-un produs alimentar contaminat.

Prin urmare, daca intr-o mancare sanatoasa se adauga niste patrunjel crescut pe marginea unei au¬tostrazi, mancarea va contine o multime de substante toxice, de parca ar fi fost gatita intr-o uzina metalurgica! Daca totusi sibienii doresc sa utilizeze in scopuri agricole terenul din fata casei, solul trebuie inlocuit, pe o adancime de cel putin o jumatate de metru.

Apoi, toata zona cultivata trebuie sa fie acoperita cu folie sau sticla, dupa sistemul serelor, pentru a evita cat mai mult contactul plantelor cu aerul poluat. Si, in fine, cea mai buna solutie, dar si cea mai scumpa, ar fi stoparea poluarii, fie prin devierea sau reducerea traficului, fie prin inlocuirea autovehiculelor cu unele nepoluante. Poate sa para exagerat, dar nu este. Conform datelor centralizate la Bruxelles, in fiecare ora mor cel putin 10 europeni din cauza efectelor secundare ale intoxicarii cu gaze de esapament.

Pentru mai multe informatii vizitati Adevarul

spot_img

Ultimele știri