Primele becuri economice au fost distribuite ieri, in intreaga redactie a cotidianului "Adevarul", beneficiarii fiind chiar angajatii holdingului. Scopul campaniei este inlocuirea becurilor incandescente (clasice) cu becuri economice.
Angajatii holdingului "Adevarul" si ministrul mediului, Atilla Korodi, au fost primii beneficiari ai becurilor economice Philips. Peste 5.000 de becuri de acest tip sunt destinate angajatilor "Adevarul" in urmatoarea perioada.
Ieri a fost o prima etapa in care fiecare a primit cate cinci astfel de becuri, urmand ca in schimbul lor sa le aduca pe cele obisnuite, de acasa. In a doua etapa vor primi alte cinci, in aceleasi conditii.
Compania considera ca schimbarea mentalitatilor trebuie sa inceapa cu cei din interiorul trustului, de aceea a optat sa-i implice mai intai pe acestia.
Un bec economic de acest tip consuma de cinci ori mai putin decat unul obisnuit. "Consider ca aceasta campanie e un exercitiu foarte bun de schimbare a obisnuintelor deficitare fata de mediu.
Suntem datori sa eliminam producatorii de marfuri ieftine si ineficiente energetic, care submineaza si piata", a spus Atilla Korodi. "Noi am lansat manualul achizitiilor verzi, am achizitionat in minister primele calculatoare eficiente energetic, dar becuri economice inca nu. E un pas si pentru noi ", a explicat zambind ministrul.
Cu o durata de viata mai lunga, becurile cu halogen sau cele fluorescente sunt cerute insistent de Uniunea Europeana.
Incandescentele, eliminate pana in 2009
In primavara trecuta, liderii de la Bruxelles au hotarat ca, cel mai tarziu pana in 2009, casele europenilor sa nu mai fie iluminate de becuri incandescente. Decizia a fost sustinuta si de producatorii din industria de profil, care declara ca vor trece la productia in serie a corpurilor de iluminat eficiente din punct de vedere al consumului de energie electrica.
Romania, codasa la folosirea becurilor economice
Statisticile arata ca, la nivelul Uniunii Europene, numarul becurilor ineficiente este de 3,6 miliarde de bucati. Anual, producatorii de corpuri de iluminat vand aproximativ 2,1 miliarde de becuri incandescente si numai 180 milioane de becuri eficiente din punct de vedere economic. Statisticienii arata ca, daca ar fi folosite cu 50% mai multe becuri economice, Europa ar face o economie de 7 miliarde de euro.
In timp ce media europeana a folosirii becurilor economice este de 2,71/gospodarie, in Romania sunt folosite numai 0,2 lampi economice/ gospodarie. Potrivit datelor Institutului pentru Mediu si Conservare din cadrul Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene de folosirea becurilor economice, in Romania e cu aproape 14 ori mai mica decat media europeana si de cinci ori mai redusa decat media tarilor care au aderat la UE in 2004.
Pentru mai multe informatii vizitati Adevarul