Fiecare european a generat, la nivelul anului 2007, o jumatate de tona de deseuri municipale. Doar 40 % din cantitatea totala de deseuri generata au fost reciclate sau compostate.
Mai precis, locuitorii celor 27 de tari ale Uniunii Europene au generat, in medie, cate 522 de kilograme de deseuri municipale in 2007, potrivit cifrelor publicate de Eurostat, oficiul statistic al Uniunii Europene.
Din 2000, cantitatea de deseuri municipale produse la nivelul Uniunii Europene s-a stabilizat: in anul 2000 au fost generate 524 de kilograme pe cap de locuitor, iar in 2006, 523 de kilograme.
Danezii, cei mai mari producatori de deseuri
Recordul in ceea ce priveste cantitatea de deseuri municipale generata la nivel comunitar este detinut de danezi, cu 801 kilograme de deseuri pe cap de locuitor. Pe de alta parte, cei mai modesti au fost cehii, care au produs doar 294 kilograme de gunoaie pe persoana.
Volumul de deseuri municipale produs variaza considerabil de la un stat membru la altul. In 2007, peste 750 de kilograme de deseuri au fost generate de fiecare persoana in parte in tari precum Danemarca, Irlanda si Cipru. Luxemburg, Malta si Olanda au afisat un volum cuprins intre 600 si 750 de kilograme de gunoaie pe persoana. Austria, Spania, Anglia, Germania, Italia, Franta, Estonia, Suedia si Finlanda au inregistrat volume variind intre 500 si 600 de kilograme.
La nivelul tarilor precum Belgia, Portugalia, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Slovenia si Lituania, volumul s-a situat intre 400 si 500 de kilograme de deseuri municipale pe cap de locuitor.
Cele mai mici volume, inferioare cantitatii de 400 de kilograme pe persoana, s-au inregistrat in Romania, Letonia, Polonia, Slovacia si Republica Ceha.
Performantele cele mai mari in materie de reciclare a deseurilor municipale le-au inregistrat Germania, Belgia si Suedia. Modul de tratare a deseurilor a fost, de asemenea, diferit de la o tara la alta. In Romania aproape toate deseurile (99 %) au ajuns la gropile de gunoi. Mai rau decat noi stau doar bulgarii care nu au reciclat deloc deseurile municipale.