Adevarul: Romania a accesat 1,8% din banii europeni pentru protectia naturii!

Tara noastra beneficiaza, in perioada 2007-2013, de fonduri comunitare de 215 milioane de euro pentru finantarea proiectelor din domeniul biodiversitatii. Aplicatiile de finantare aprobate pana in prezent de Ministerul Mediului insumeaza mai putin de patru milioane de euro.

Fondurile europene pentru protectia naturii, incluse in Programul Operational Sectorial (POS) de Mediu, au o valoare totala de 215 milioane de euro, dintre care 172 de milioane constituie finantarea comunitara, iar restul de 43 de milioane reprezinta cofinantarea nationala obligatorie.

Dintre cele cinci domenii majore de interventie prevazute in POS Mediu, biodiversitatea este singurul segment unde potentialii beneficiari ai banilor europeni sunt, pe langa autoritatile de stat, si organizatiile neguvernamentale, institutii de invatamant si de cercetare sau muzee. Prima sesiune de depunere a aplicatiilor de finantare pentru acest domeniu a fost lansata in octombrie 2007 si s-a incheiat in luna mai a anului trecut.

48 de proiecte depuse, 15 aprobate
Potrivit reprezentantilor Ministerului Mediului, in cadrul acestei sesiuni au fost depuse 48 de proiecte. Dintre acestea, Autoritatea de Management pentru POS Mediu din cadrul ministerului a validat mai putin de o treime, respectiv 15 proiecte, a caror valoare insumeaza mai putin de patru milioane de euro.

Conform programarii privind alocarea financiara pentru perioada 2007-2013, in primii doi ani, Romania ar fi trebuit sa contracteze prin proiecte aproximativ 24 de milioane de euro.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului, cea mai mare alocare financiara, de 2,2 milioane de lei, a obtinut-o proiectul privind Managementul conservativ al biodiversitatii Parcului National Muntii Rodnei, sit Natura 2000, al carui beneficiar este administratia parcului cu acelasi nume.

Tot in categoria proiectelor majore din punctul de vedere al finantarii intra cele vizand protejarea speciilor de interes comunitar din Parcul Natural Lunca Dunarii (1,8 milioane de lei) si conservarea zimbrului in Parcul Natural Vanatori Neamt.

Niciun proiect in a doua sesiune de finantare
La sfarsitul anului trecut, Autoritatea de Management din Ministerul Mediului a anuntat lansarea celei de-a doua sesiuni pentru depunerea proiectelor pentru protectia naturii, sesiune deschisa pana la sfarsitul lunii aprilie 2009. „In cadrul celei de-a doua sesiuni nu a fost depus, pana in prezent, niciun proiect“, spun reprezentantii Ministerului Mediului. Totusi, potrivit autoritatilor, „in baza experientei anterioare si a interesului manifestat de diverse institutii si organizatii, estimam o medie de patru proiecte pentru fiecare regiune“.

Totodata, reprezentantii ministerului spun ca numarul mare al proiectelor care vor fi depuse este dat si de simplificarea documentatiei si reducerea termenelor de evaluare si de selectie. „Fata de sesiunea anterioara, salarizarea personalului implicat in proiect este considerata cheltuiala eligibila“, mai spun cei din minister.

Avertizati de Comisia Europeana
Comisia Europeana a transmis Romaniei, in vara anului 2007, o atentionare privind declansarea procedurii de infringement (incalcarea Tratatului de aderare) din cauza nerespectarii obligatiilor referitoare la biodiversitate.

Mai exact, Romania nu desemnase, la acea data, Zonele Special Amenajate pentru pasarile salbatice si pentru pasarile migratoare. Potrivit „Directivei Pasarilor“, statele din Uniunea Europeana trebuie sa delimiteze aceste zone, sa asigure locuri de iernat pentru pasari si spatii de oprire pe rutele de migratie.

Adoptarea imediata a unei hotarari de Guvern care a reglementat aceste aspecte a dus la oprirea procedurii de infringement, insa Executivul de la Bruxelles a atras atentia asupra faptului ca biodiversitatea ramane un domeniu sensibil pentru noi.

Nemultumiri
Una dintre problemele semnalate de organizatiile neguvernamentale vizeaza conditiile de finantare a proiectelor, mai exact faptul ca salarizarea personalului implicat in proiect nu era inclusa la cheltuieli eligibile. Ministerul Mediului a anuntat ca, pentru a doua sesiune de proiecte, fondurile comunitare vor acoperi si acest segment.

Agentia pentru Arii Protejate are trei angajati
Cea de-a patra axa prioritara a POS Mediu are ca principal beneficiar Agentia Nationala pentru Arii Protejate (ANAP), institutie care trebuia infiintata conform obligatiilor asumate odata cu aderarea la Uniunea Europeana. Desi accesarea fondurilor europene se putea face incepand cu anul 2007, actul normativ pentru infiintarea ANAP nu a fost adoptat decat in luna octombrie a anului trecut.

Desi constituita din punct de vedere legal, agentia nu functioneaza nici pana acum. Potrivit informatiilor furnizate de Ministerul Mediului, ANAP are in prezent numai trei angajati – director general, responsabilul cu activitatea economica si un consilier. In consecinta, ministerul concluzioneaza: „In conditiile date, este cert ca nu s-au putut definitiva propuneri de proiecte pe POS Mediu, care sa aiba ca unic initiator ANAP“.

Desi are numai trei angajati si un sediu desemnat numai teoretic, autoritatile dau asigurari potrivit carora „primele proiecte se vor putea depune pe POS Mediu pentru runda de selectie care va incepe in data de 30 aprilie 2009“.

Investitii blocate
O alta consecinta a intarzierilor privind constituirea ANAP este blocarea proiectelor de investitii din ariile naturale protejate. Potrivit atributiilor legale, ANAP este organismul care reglementeaza situatia investitiilor in aceste spatii sau masurile compensatorii care se impun in cazul interzicerii anumitor activitati economice in zonele respective. Or, atat timp cat aceasta institutie nu functioneaza, niciun astfel de proiect nu poate fi derulat.

Parcul Natural Bucegi va cheltui 750.000 de lei pentru protejarea ursului brun.
 

spot_img

Ultimele știri