Adevarul: Pericolul revine la Borsa

Din cauza ploilor, iazurile de steril au cedat luna trecutaComisia regionala a barajelor cere aplicarea procedurilor de urgenta pentru evitarea unei noi catastrofe ecologice pe raul Cisla

In cazul unor ploi abundente, doua iazuri de decantare pun in peri­col viata celor cateva mii de locuitori ai orasu­lui Borsa.

Dupa ce, in cursul saptamanii trecute, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, Gheorghe Rusu, declara ca la Borsa situatia nu prezinta niciun pericol, Comisia Teritoriala de Avizare a Barajelor-Transilvania (CTABT), reunita recent, a stabilit ca situatia de la cele doua iazuri de decantare este critica in continuare si ca este necesar sa se aplice procedurile specifice, de urgenta.

Iazurile de decantare de la Borsa, Colbu I si Colbu II, insumeaza circa opt milioane de metri cubi de steril. In cazul unor ploi abundente sau inundatii, acesta se deverseaza in raul Cisla, iar de acolo in raul Viseu, dupa care apele incarcate cu metale grele ajung la Tisa.

In cel mai rau caz, acestea se pot deversa in cartierul Baia Borsa al orasului Borsa, punand in pericol viata celor cateva mii de oameni care locuiesc acolo. Ultima deversare a avut loc pe 26 iulie.

Lucrarile, abia la inceput

Reprezentantii Petrom Service, firma care efectueaza lucrarile de inchidere si ecologizare la cele doua iazuri, afirma ca au inceput deja realizarea drumului provizoriu si lucrul la eliminarea barajelor ce retin aluviunile din amonte. De asemenea, constructorii sunt cei care vor asigura personalul de supraveghere si de interventie, iar Sistemul de Gospodarire a Apelor (SGA) Maramures va monitoriza reteaua hidrografica din aval de iazul ColbuI.

Totodata, CTABT a hotarat ca, pana la elaborarea unui nou raport de expertiza si pana la revizuirea proiectului, avizul de principiu eliberat pentru lucrarile de inchidere sa ramana valabil. Un nou aviz va fi eliberat dupa prezentarea unui proiect de inchidere revizuit. Potrivit aceleiasi comisii, un nou raport de expertiza va fi elaborat in maximum 20 de zile.

Vlaicu Pop, inginer in cadrul SGA Maramures, sustine ca lucrarile de inchidere – ecologizare la Colbu I si II sunt abia la inceput. „Constructorul nu a realizat inca nici 10% din lucrari, pentru ca se lucreaza doar de cateva luni. Lucrarile de ecologizare nici nu au inceput inca, efectiv. Masurile stabilite acum sunt provizorii, pana la revizuirea proiectului, insa sunt necesare pentru punerea in siguranta", a precizat el.

Lista de prioritati

Comisia de avizare a barajelor a stabilit ca masura prioritara realizarea unui drum provizoriu, care sa faca posibil accesul utilajelor in zona.

De asemenea, este necesara colectarea apelor de pe versanti si din amonte si evacuarea acestora prin canale deschise.

Totodata, se impune monitorizarea permanenta a iazurilor, astfel incat sa se poata asigura interventia imediata in cazul unor ploi abundente.

In acelasi timp, resturile de materiale lemnoase depuse in amonte trebuie inlaturate cat mai repede.

Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri