Ocrotirea mediului ambiant este esentiala pentru ca specia umana sa poata exista. Aceasta a fost concluzia unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Washington. Masuratorile au dezvaluit ca ritmul cardiac se mentine in parametri optimi numai intr-un cadru natural, nepoluat.
Inca de azi, prin intermediul ecranelor de televiziune se pot „vizita", stand in fotoliu, toate locurile fascinante din lume. Sociologii spun ca, in viitor, omenirea va trai in case fara ferestre, iar zidurile lor vor fi imense ecrane pe care vor fi proiectate imagini cu peisaje superbe.
Experiment cu peisaje
Savantii spun insa ca o viata intre patru pereti va duce la degradarea speciei umane. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Washington, organismul omului sufera cand este inchis, chiar daca are la dispozitie tot ce are nevoie.
Sub conducerea lui Peter Kahn, profesor asociat al catedrei de psihologie, cercetatorii au masurat ritmul cardiac al unor voluntari. Acestia au acceptat sa verifice pe pielea lor daca viata intre ecrane poate suplini modul de viata traditional.
Au fost recrutati 90 de studenti, carora li s-a monitorizat activitatea inimii in diferite situatii. Unii au stat in fata unei ferestre deschise, prin care se vedea muntele cu paduri si pajisti superbe. Ceilalti au vazut acelasi peisaj, dar la televizor. Masurarea ritmului cardiac a dovedit ca numai cei aflati in mijlocul naturii si-au mentinut tensiunea perfecta.
Concluzia a fost ca imaginea naturii redata cu mijloace tehnologice nu aduce aceleasi beneficii organismului precum natura insasi. Ecranul televizorului, oricat ar fi de mare, nu produce niciun efect benefic, fiind la fel de trist ca si un perete!