Adevarul: China, lider in productia de energie verde

Datele unui raport dat publicitatii de Climate Group arata ca statul chinez este cel mai mare producator de energie din surse regenerabile la nivel mondial, chiar si in conditiile unei economii dependente de petrol, potrivit „Ecoearth.info".

Astfel, statul chinez ocupa primul loc in lume in ceea ce priveste tehnologiile care produc energie solara fotovoltaica. In acelasi timp, raportul realizat de Climate Group estimeaza ca, incepand cu anul viitor, chinezii vor deveni lideri mondiali in exportul de turbine eoliene.

Investitii de 12 miliarde de dolari

Totodata, China a dovedit competitivitate pe piata utilitatilor casnice cu consum redus de energie, baterii reincarcabile si dispozitive de incalzire pe baza de energie solara.

De asemenea, productia de biocombustibil se afla pe o panta ascendenta in China, statul asiatic ajungand pe locul al treilea in lume la productia de etanol.

Potrivit raportului Climate Group, valoarea investitiilor in energie obtinuta din surse regenerabile a crescut, anul trecut ajungand la 12 miliarde de dolari. Din acest punct de vedere, China se situeaza la aproape acelasi nivel cu Germania, raportat la Produsul Intern Brut.

In ceea ce priveste emisiile poluante din China, acestea s-au situat in 2007 la nivelul de 5,1 tone pe cap de locuitor, fata de 8,6 tone – in Europa – si 19,4 tone in Statele Unite ale Americii.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri