Artificiile de sarbatori si alte instalatii pirotehnice civile sau militare, care se numara printre cele mai otravitoare surse de emisii poluante in aer, intra in era verde. Doi cercetatori chimisti din Germania, respectiv Austria, au publicat in jurnalul de specialitate „Angewandte Chemie" un amplu studiu despre metodele de reducere a impactului asupra mediului si despre noi substante mai putin periculoase care ar putea inlocui actualele ingrediente din instalatiile pirotehnice.
Artificiile si alte materiale pirotehnice elibereaza in atmosfera un cocktail otravitor de substante chimice: metale grele precum plumbul, bariul sau cromul, clorati, dioxine, fum si particule, monoxid de carbon, azot si oxizi de sulf.
Cercetatorii propun, in schimb, folosirea unui ingredient bogat in azot, care, spre deosebire de substantele energetice conventionale, nu produce energia din arderea carbonului, ci din temperaturile foarte mari degajate in urma reactiei de descompunere.
Printre acestea se numara derivati de tetrazol si tetrazina, dar si saruri de azot care, in combinatie cu metale nontoxice, precum litiu, sodiu, potasiu, rubidiu si cesiu, degaja explozii de culoare rosie, portocalie, violet sau roz. In mod ironic, singura problema este deocamdata obtinerea culorii verzi. Aceasta clasa de materiale pirotehnice bogate in azot nu ofera numai o combustie mai ecologica, ci si o mai mare calitate a culorilor si intensitatii artificiilor.
„Pentru multa vreme, consecintele vechilor substante nu au fost luate in considerare. Intre timp, oamenii de stiinta au dezvoltat alternative mai prietenoase cu mediul", explica cercetatorul Thomas Klapoetke, de la Universitatea din Munchen. Ca de obicei, cea mai mare problema este pretul noilor produse, care trebuie sa concureze cu pretul mai ieftin al vechilor substante. In opinia cercetatorului german, guvernele ar trebui sa intervina prin masuri care sa impuna folosirea substantelor mai putin periculoase pentru mediu.
Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul