Text de Monia Martini
Se spune ca dragostea dureaza trei ani. Totusi, generalizarile ne fac, uneori, sa pierdem acele perspective care permit intelegerea unor situatii specifice. De fapt, este vorba despre o italianca ce, timp de 3 ani, a ajuns sa cunoasca tara stramosilor ei prin prisma dimensiunilor socio-politico-economice, ca sa ajunga, in final, sa o iubeasca neconditionat. Desi popoarele noastre au o origine comuna, latina, trecutul ne-a oferit cai diferite ca sa putem aprecia fiecare acele elemente care ne caracterizeaza ca tara. De fapt, este vorba nu numai despre identitatea populatiei si despre etichete de atractivitate, cum ar fi pizza sau femei frumoase, ci mai degraba despre un amestec deosebit intre traditii locale, munca dedicata si disponibilitatea resurselor. Pentru Romania, tara cu doua treimi de teritoriu rural, acest lucru se traduce in zonele agricole cu valoare naturala ridicata.
Conceptul de HNVF (High Nature Value Farming) s-a nascut la nivel de Uniune Europeana in anii ’90. De atunci, prioritatea politicilor de dezvoltare rurala este implementarea masurilor care contribuie la conservarea naturii, prin acordarea unui sprijin financiar sistemelor agricole si silvice care promoveaza biodiversitatea ariilor respective. Semnificatia formala a acestor compensatii economice se regaseste deja in diferite surse de informare, in acest context provocarea fiind mai degraba urmatoarea: daca scopul nu este desemnarea anumitor zone ca fiind terenuri agricole cu inalta valoare naturala, atunci cum este posibil ca acele arii unde peisajele naturale se mentin tocmai prin continuarea practicilor agricole traditionale pentru cresterea animalelor si gospodarirea terenurilor sa fie recunoscute sipromovate pentru aceasta valoare adaugata atat de fermieri si micii producatori din zonele respective, cat si de cetatanul din comunitatea locala, mai mult, de consumatorul urban?
Prin lansarea noului ghid de aplicare a indicatorului HNV in martie 2009, Comisia Europeana pune accentul pe crearea unui context functional pentru monitorizarea impactului programelor de dezvoltare rurala asupra biodiversitatii. Evident, valoarea naturala ridicata rezulta atunci cand anumite scheme pentru utilizarea terenurilor, bazate pe o combinatie intre o proportie mare de vegetatie seminaturala si diversitatea acesteia, sunt gestionate prin sisteme de productie extensive. Numai ca, in Romania, primul pas catre iubirea neconditionata a zonelor agricole cu inalta valoare naturala pare sa mearga pe doua drumuri in paralel: recunoasterea rolului pe care il joaca fermierul care lucreaza terenurile agricole HNV si promovarea atu-urilor produselor locale respective.
Programul Natura si Prosperitate al WWF Romania sprijina produsele locale cu valoare naturala ridicata ca fiind acele produse alimentare,
bunuri si servicii obtinute si consumate la nivel local, care sprijina economia locala (veniturile obtinute prin valorificarea lor ii ajuta pe fermieri sa mentina sistemul de ferma sau gospodarie). Programul incurajeaza, implicit, mentinerea practicilor agricole traditionale, si anume agricultura extensiva, utilizarea ingrasamintelor organice, densitatea redusa a animalelor, interventia umana redusa, existenta redusa a mecanizarii. Programul contribuie, de asemenea, la conservarea si mentinerea patrimoniului si identitatii culturale ale zonelor rurale (prin promovarea traditiilor si a produselor locale in cadrul sarbatorilor locale si festivalurilor sau prin transmiterea pastoritoritului din generatie in generatie), si la pastrarea peisajelor rurale, prin conservarea biodiversitatii, habitatelor si resurselor naturale.
Profilul fermierului din zonele HNV atrage, de fapt, atentia si ne pune pe ganduri asupra urmatoarelor trei principii de viata: „lucreaza ca si cum n-ai avea nevoie de bani” – multi fermieri sau mici producatori inca incearca sa inteleaga si sa acceseze oportunitati si sprijin financiar, prin programul national de dezvoltare rurala; „iubeste ca si cum n-ai fost ranit niciodata” – in ciuda dificultatilor de ordin financiar, a muncilor grele, a unei naturi de multe ori potrivnice, fermierul, impreuna cu toata familia, pastreaza o legatura stransa cu natura, prin mentinerea sistemului agricol traditional; „danseaza ca si cum nimeni nu se uita” – libera expresie de sine a acestor oameni ne determina sa aflam mai multe despre zonele agricole cu valoare naturala ridicata si invita la o cunoastere a traditiei si a culturii romanesti.
