O batranica din Scotia are acelasi brad de Craciun din 1928

O femeie de 85 de ani din Scotia foloseste in fiecare an acelasi brad artificial de Craciun, cumparat in urma cu 82 de ani, relateaza Treehugger.  

Jean Eadie avea doar 3 ani cand a insotit-o pe mama ei sa cumpere un bradut artificial pentru Craciun. ”Alesul” nu a fost nici mare, nici luxos si a costat aproape un dolar, dar asta nu a impiedicat-o pe Jean sa se foloseasca din plin de achizitie. De fapt, acesta este bradutul pe care il impodobeste in fiecare an, din 1928, pana in prezent. 

Pentru Jean nu a fost usor sa reziste tentatiei de a cumpara un brad nou in decursul timpului. Dupa parerea ei, astazi, oamenii par sa nu mai pretuiasca lucrurile pe care le au la adevarata lor valoare.  

”Toata lumea cumpara lucruri si le arunca apoi, desi nu ar trebui. Nu stiu de ce tinerii isi cumpara haine pe care le arunca numaidecat doar ca sa-si cumpare altele. Acest brad este bun si e aici. Nu am niciun motiv sa-l arunc”, a spus Jean Eadie. 

Pe parcursul deceniilor, micul pom de Craciun al lui Jean a devenit ceva mult mai bogat in semnificatii decat o simpla decoratie de Sarbatori. ”A fost un tovaras credincios pentru mine de cand eram mica. Sotul meu a murit in 1991 si nu mi-au ramas prea multi prieteni”, marturiseste batrana. ”Stiu ca suna un pic stupid, dar in fiecare an, cand il impodobesc, ii urez <<la multi ani>>”, a mai spus Jean. 

Mosul brazilor de Craciun are 124 de ani

Chiar daca pomul ei de Craciun este vechi, nu este cel mai vechi. Recordul este detinut de un alt brad artificial din Marea Britanie. Pomul a fost achizitionat de o familie in anul 1886, exact la aparitia brazilor de plastic, si a ramas in posesia ei timp de trei generatii. 

Pentru prima oara in ultimii zece ani, actualul posesor, Paul Parker, a decis sa nu mai cumpere un brad nou si sa impodobeasca vechiul pom de Craciun, ajuns la venerabila varsta de 124 de ani. 

”Poate ca nu arata exceptional, dar a fost parte din Sarbatorile familiei noastre pentru atatia ani…”, spune Paul. 

Ani la rand, oamenii si-au pus problema daca bradul artificial este mai eco decat taierea unui pom natural. Potrivit analistilor, taierea pomilor naturali are un impact mai mic asupta mediului fata de utilizarea celor artificiali, cu exceptia situatiei in care acestia din urma sunt folositi cel putin 20 de ani. Din acest punct de vedere, Jean si Paul si cei asemeni lor pastreaza in viata nu numai o traditie, ci si planeta. 

 

spot_img

Ultimele știri