Combustibil revolutionar produs in Spania: biopetrol din emisii poluante procesate de alge

O uzina din Spania va produce biocombustibil din dioxid de carbon cu ajutorul unor microalge hranite cu emisii poluante, relateaza cotidianul francez „La Tribune”.

Proiectul apartine companiei Bio Fuel Systems (BFS), care va produce biopetrol din alge hranite cu emisii poluante provenite de la o fabrica de ciment a producatorului sud-american Cemex.

Biopetrolul, asemanator cu petrolul obisnuit, este obtinut printr-un proces de conversie accelerata a emisiilor poluante si poate fi folosit pentru alimentarea automobilelor, dar si pentru fabricarea solventi lor sau a maselor plastice.

Microalgele din care va fi obtinut biopetrolul sunt plasate in tuburi verticale si expuse la lumina, care favorizeaza fotosinteza.

  Ele se dubleaza in 24 de ore si, zilnic, jumatate din cantitatea obtinuta se transforma prin centrifugare intr-o pasta ce contine 3% nutrienti si 97% biomasa.

Iar prin prelucrare, care se face in conditii de presiune crescuta, la temperaturi foarte mari si in lipsa oxigenului, biomasa este transformata in biopetrol.

Motoarele alimentate cu biopetrol neutralizeaza dioxidul de carbon

Prin acest procedeu folosit de BFS, din 2,2 tone de dioxid de carbon se obtine un baril de biocarburant (158 de litri). Pe de alta parte, procedeul in sine elibereaza 1,2 tone de CO2.

„Producerea unui baril de biocarburant in fabrica neutralizeaza 940 de kilograme de dioxid de carbon. O masina alimentata cu biopetrol care circula cu 135 de kilometri la ora neutralizeaza la fiecare 100 de kilometri o cantitate de 49 de kilograme de CO2. Daca aceeasi masina foloseste benzina, va emite in aer 19 kilograme de CO2 ”, explica directorul asociat al BFS, Pierre Baros.

BFS apreciaza ca un baril de biocarburant va costa 25 de euro, dar deocamdata va vinde biopetrolul la pretul petrolului obisnuit pentru a-si finanta noi uzine.

Uzina din Alicante va absorbi 130.000 de tone de CO2 pentru producerea a 60.000de barili de biopetrol si 400 de tone de nutrienti anual. O tona de nutrienti tip Omega 3, de exemplu, se vinde acum pe piata cu 100.000 de euro.

BFS are deja contracte semnate pentru doua noi uzine in Portugalia si in Italia, iar in urmatorii trei ani intentioneaza ca numarul uzinelor sale sa ajunga la opt.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri