Fantana cu apa vie

Multi nutritionisti ne recomanda sa consumam zilnic minimum doi litri de apa pentru a ne mentine in forma, insa cati dintre dumneavoastra ati si citit eticheta unei ape de baut pentru a vedea cu ce cantitati de minerale este imbogatita si daca acestea va fac si bine?

Text de LOREDANA PANA

Liantul vital

„In general este bine sa citim eticheta tuturor produselor pe care le ingeram, iar apa nu face exceptie. Poate parea un lucru neglijabil, dar concentratia in minerale a apei pe care o bem are o profunda influenta asupra starii noastre de sanatate. De exemplu, apa cu care se prepara laptele de formula pentru sugari trebuie sa aiba putin sodiu, deoarece rinichii bebelusilor sunt imaturi si este indicat sa nu li se adauge sare in dieta”, explica Adriana Dima, medic specialist diabet si boli de nutritie, clinica Bio-Medica.

Organismul nostru este compus din circa 70% apa, iar creierul – din 90%. Apa transporta substantele nutritive spre toate organele, alimenteaza traseele nervoase, asigura capacitatea de functionare si de reproducere a tuturor celulelor, ajuta sangele si limfa sa-si indeplineasca „misiunea” si regularizeaza temperatura corpului. Totodata, apa joaca un rol important in dizolvarea si transportul diversilor nutrienti, cum ar fi vitaminele, mineralele sau oxigenul, si contribuie la eliminarea toxinelor prin rinichi, intestin, piele si plamani.

Evian-ul din Carpati

Din 2007, in Romania se imbuteliaza o apa minerala care are o compozitie identica in proportie 97% cu celebra apa Evian. Apa minerala naturala Perenna Premier provine dintr-un izvor natural care iese la lumina zilei dintr-o stanca din satul Calina, judetul Caras-Severin. De acolo ajunge in statiunile de lux din Grecia, SUA, Maroc, Cipru si Ku¬weit. Putini stiu, dar Perenna ajunge si in cea mai mare parte a hipermarketurilor din tara. Pretul de baza pentru Perenna Premier, pentru sticla la doi litri, este de 1,89 lei plus TVA.

„PH-ul neutru de 7,2 si mineralizatia moderata de 329 de miligrame per litru de minerale dizolvate fac din Perenna o apa deosebita. Nu in ultimul rand, nivelul de nitriti este sub limita de detectie, adica mai putin de 0,005, ceea ce inseamna ca apa poate fi folosita pentru prepararea hranei la sugari, dar si pentru consum pentru femeile gravide”, spune Sorin Radu Iordachescu, executive manager Perenna Premier. Apa minerala Evian contine 309 miligrame per litru de minerale dizolvate, iar Vittel – 403.

Perenna, pe podiumurile internationale

Perenna Premier s-a calificat printre primele 10 ape minerale din lume la concursul international de ape minerale Berkely Springs 2008 din SUA, iar in 2009, la Bruxelles, i-au fost acordate doua stele de catre Institutul International de Degustare si Calitate. Astfel, Perenna Premier a devenit singura apa minerala din Romania si a noua din lumea care a fost publicata in prestigioasele ghiduri Michelin si Gault Milau.

„Tinand cont ca Perenna Premier a fost lansata pe piata in decembrie 2007, volumul exportului este neglijabil in raport cupiata interna, dar se pare ca, in acest an, vom ajunge sa exportam minimum 20 % din total. Producem anual intre 8 si 40 de milioane de butelii”, spune Iordachescu.

Pe viitor, compania planuieste sa creasca exportul si pregateste un studiu clinic medical pentru a putea trece pe eticheta recomandarile pentru prepararea hranei la sugari si consumul de apa pentru femeile gravide. „In strainatate, apa recomandata pentru prepararea hranei sugarilor este de sapte ori mai scumpa decat apa minerala normala. Noi avem toate calitatile cerute, dar trebuie sa facem acest studiu, potrivit legislatiei in vigoare”, explica Iodachescu.

Tratament cu apa pura

In anii ’80, un colectiv de cercetatori de la Institutul de Criogenie si Separari Izotopicedin Ramnicu-Valcea a pus la punct un procedeu de obtinere a apei cu un continut scazut in deuteriu, adica o apa pura, care revitalizeaza organismul si activitatea celulara. Acum, circa 50% din productie este trimisa la export, in Ungaria, Japonia si SUA. Pe piata interna, apa cu continut scazut de deuteriu este comercializata sub marca Qlarivia si poate fi cumparata din diverse farmacii la pretul de 15 lei la 0,5 litri.

Apa din ghetar si „lacrimile” vitei-de-vie

In anii ’60, in Uniunea Sovietica, oamenii de stiinta au studiat in paralel doua populatii ai caror membri ajungeau la varste extrem de inaintate si erau foarte sanatosi. Obiceiurile lor, inclusiv cele alimentare, erau foarte mult diferite, insa cele doua populatii aveau ceva in comun: beau apa de ghetar. Apa de ghetar este pura, fiind formata cu mii si mii de ani in urma, cu un procent redus de deuteriu, dovedindu-se a avea si calitati biologice deosebite.

La sfarsitul iernii, sectionarea butucilor de vita-de-vie determina curgerea unui lichid, numit in popor in diverse feluri printre care si „lacrimi”, cunoscute ca avand proprietati curative. „Apa de vie este saraca in deuteriu, dar cantitatile sunt mici si poate fi valorificata. Sunt relatari care sustin proprietatea de sterilizare pe care o are aceasta seva”, potrivit profesorului doctor universitar Ioan Stefanescu.

Ce este deuteriul

Deuteriul este unul dintre izotopii hidrogenului. Nucleul celor mai multi atomi de hidrogen din natura contine un proton, insa nucleul atomului de hidrogen mai poate contine si un proton si un neutron sau un proton si doi neutroni. In primul caz, acesta se numeste deuteriu, iar in al doilea – tritiu. „O serie de experimente au demonstrat ca apa cu continut scazut in deuteriu poate fi folosita cu rezultate deosebite si fara niciun efect toxic. In plus, are influenta asupra diviziunii celulare. Cu cat concentratia de deuteriu din apa este mai mica, cu atat va fi mai lent procesul de diviziune celulara, ceea ce inseamna ca «imbatranirea» organismului va fi incetinita”, explica Lucian Alexandru, manager Mecro System, firma distribuitoare a apei Qlarivia.

Continutul de deuteriu al apelor superficiale din zona noastra climatica este de 150 ppm (parti per milion), cu o fluctuatie minima. Cantitatea de deuteriu masurata in apa este direct proportionala cu continutul de deuteriu al organismelor care traiesc aici. Concentratia din organismul unui adult este de circa 120-140 ppm. Cu toate ca nu pare mult, comparand aceasta cantitate cu masa altor elemente vitale, se observa ca deuteriul este prezent in corp intr-o cantitate de sase ori mai mare decat calciul si de zece ori mai mare decat magneziul.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Ultimele știri